Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a intrat oficial la joc, impotriva sau alaturi (urmeaza sa ne dam seama in perioada urmatoare) de capii fotbalului romanesc.
Cazul dezafilierii Universitatii Craiova a pocnit, oarecum neasteptat, in finalul acestei saptamani. Dupa anuntul sec al sechestrului pus pe sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), seara si pe surse a venit si bomba - Mircea Sandu, Mitica Dragomir si alti membri ai Comitetului Executiv al FRF s-au ales cu sechestre asiguratorii puse pe mai multe imobile pe care le au in proprietate.
Prima impresie, mai ales in randul microbistilor, a fost una de bucurie, fanii fotbalului romanesc simtind ca, dupa ani buni de anchete si dosare, "ceva se misca".
Dar "se misca"? Daca ne gandim la faptul ca procurorii anticoruptie instrumenteaza un dosar din fotbal si ca oameni ca Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir sunt invinuiti in acest caz, este un mare pas inainte. Totusi, cum bine spune maestrul Ienei, sa nu ne facem iluzii pentru a nu avea deziluzii.
Cazul dezafilierii Universitatii Craiova pare abuziv, insa privit din afara. In afara oamenilor de la Federatie si Liga, dar si a lui Adrian Mititelu, nimeni nu stie cu exactitate de ce a fost scoasa Stiinta in afara fotbalului. Si cum pozitiile celor doua parti implicate sunt antagonice, ar fi destul de periculos sa militam pentru una dintre ele fara a avea "actele pe masa".
Asadar, in acest caz cateva case ale capilor fotbalului romanesc se afla sub sechestru asigurator. Ce inseamna asta? Concret, nu inseamna mai nimic. Sechestrul asigurator este una din procedurile uzuale pentru cazurile aflate in aceasta faza, deci "Nasul" si "Corleone" nu au fost tratati in vreun fel mai special. Apoi, aceasta masura nu ii afecteaza pe proprietarii imobilelor respective. Nu ii scoate nimeni afara din case, nu le vinde nimeni