Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vali Velcea: „Până nu se confirmă nimic oficial despre soarta echipei, noi trebuie să ne facem datoria"

Publicat in Adevarul, vineri 6 aprilie 2012 ·

Poli Timişoara joacă duminică, pe teren propriu, cu Unirea Alba Iulia, iar antrenorul alb-violeţilor este hotărât să continue marşul spre promovare, pe plan sportiv, lăsând la o parte problemele administrative.

Ne ocupăm foarte serios de meciurile rămase de disputat, iar cel mai important meci este întotdeauna următorul. Ştim ce ne aşteaptă cu Alba Iulia, pentru că întâlnim o echipă bună a seriei. Trebuie să aliniem un prim 11 proaspăt, pentru că apare o stare de oboseală normală atunci când joci din trei în trei zile. Nu mi-e teamă, pentru că suntem foarte bine pregătiţi, pentru că Zeliko Boljevic a fost alături de noi în cantonamente şi nu ne rămânem decât să menţinem ce am acumulat atunci", a spus Valentin Velcea.

Tehnicianul a fost trimis în tribună pentru proteste la meciul din etapa trecută. „Studiem regulamentele, să vedem dacă-i putem face în timp util hârtiile lui Adrian Stoicov, ca să poată sta pe bancă la acest meci. Eu cu siguranţă voi fi suspendat un meci. Toate meciurile le abordăm ofensiv. Dacă abordam defensiv, s-ar fi văzut în partea a doua a meciului cu Bistriţa, când am jucat cu patru atacanţi în teren. Se paote întâmpla orice, însă noi intrăm în fiecare meci cu gândul de a lua trei puncte", a declarat antrenorul bănăţenilor.

E oficial şi în actele Federaţiei Române de Fotbal: FC Timişoara a redevenit Politehnica Timişoara!

„Atâta timp cât nu s-a decis încă, toţi suntem optimişti. Sunt multe echipe care au probleme, nu doar noi. Pe de altă parte, simţim că suntem trataţi altfel, dar de ce să nu sperăm. Până nu se confirmă nimic oficial, noi trebuie să ne facem datoria, şi mă bucur că jucătorii au o atitudine pozitivă. Pentru suporteri am acelaşi mesaj ca întotdeauna. Ei rămân de neînlocuit, indiferent în ce număr vin la stadion, nu pot fi comparaţi cu nimeni. La meciul cu Bistriţa s-au comportat exemplar şi îi aşteptăm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°