Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a ZDROBIT Brazilia şi merge la JO 2012! Londra, VENIM!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 7 aprilie 2012 · ·

Un sport cu numai 800 de sportivi legitimaţi serveşte o lecţie de valoare şi demnitate pentru tot panelul politic românesc, care refuză să construiască bazine pe motiv că sunt prea scumpe. Poloiştii revin la un turneu olimpic după o pauză de 16 ani.

Poloiştii români storc de ani de zile picături de miracol din bidonul pe care îl umplu cu târâita şefii politici ai sportului românesc. Sunt numai o mână, se antrenează în câteva bazine, unele mai vechi decât televizorul pe lămpi, dar salvează mereu onoarea jocurilor de echipă masculine de la noi. La fel au făcut-o şi azi-noapte, la Edmonton, când şi-au asigurat biletele pentru Londra.

Trei ediţii la rând au plâns în pumni. Şi la Sydney 2000, şi la Atena 2004 şi la Beijing 2008 linia s-a tras deasupra poloiştilor români. De fiecare dată ai noştri au pierdut în meciul decisiv. Imaginea cu Vlad Hagiu şi băieţii lui cu ochii în lacrimi, scurşi pe lângă pereţii bazinului Ioan Alexandrescu de la Oradea, în 2008, încă persistă pe retină...

Moral de învingători

Nici acum lucrurile nu au curs pe albia optimismului. Naţionala României a intrat în 2012 încă rănită după Mondialul de la Shanghai, unde înfrângerea cu Japonia, 15-18, şi poziţia finală, 12, au zdruncinat barca tricoloră. La Europeanul din Olanda, corabia s-a mai redresat un pic, dar tragerea la sorţi dirijată de la turneul preolimpic le-a readus temerile în halat. Grupele erau inegale: noi cu Grecia, Muntenegru, Germania, Olanda şi Macedonia. Dincolo: Canada, Spania, Brazilia şi nu mai contează... Cine ne-ar fi dat speranţe la mai mult de locul 3 sau 4 în grupă, care ne-ar fi adus în faţă meciuri grele, poate imposibile, în sferturi cu Canada şi Spania? Poate nimeni... Şi poate că acolo ar fi fost locul nostru, dacă nu ne-am fi ajutat mai întâi noi, cu o victorie de senzaţie în faţa Greciei, scor 10-9, şi mai apoi Maced

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Avem o criză la Palatul Cotroceni / Preşedintele ”are o legitimitate discutabilă”

News.ro acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, a subliniat, marţi seară, că ”avem o criză la Cotroceni”, iar preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să renunţe la mandat după constituirea noului Parlament, iar lo

UPDATE - 22 state americane recurg la justiţie pentru a opri ordinul lui Trump care suspendă acordarea cetăţeniei prin naştere. Reacţia Casei Albe

News.ro acum 26 minute
Procurorii generali din 22 de state americane au intentat marţi un proces pentru a bloca demersul preşedintelui Donald Trump de a pune capăt, după zeci de ani, politicii în materie de imigraţie cunoscute sub numele de „cetăţenie prin naştere”, care

Justiția din Belgia nu o va urmări pe Ursula von der Leyen pentru achizițiile de vaccinuri anti-COVID

HotNews acum 2 ore
Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, re

Crin Antonescu, despre Georgescu: „Un drog ieftin, distrugător, servit unor oameni”

HotNews acum o ora
Crin Antonescu a afirmat, la Antena 3, că prezența publică a lui Călin Georgescu este mai degrabă cea a unei „fantome”, iar pentru unii susținătorii săi este ca „un drog ieftin, distrugător”. „Călin Georgescu este o variantă de neacceptat, periculoa

Ce urmează în procesul deschis de Călin Georgescu împotriva României la CEDO

HotNews acum 8 ore
CEDO a pronunțat marți o primă decizie în procesul deschis de Călin Georgescu împotriva României și i-a respins fostului candidat solicitările de măsuri provizii, mai exact suspendarea deciziei Curții Constituționale și reluarea procesului electoral

Daniel Tudorache scapă de închisoare. Fostul primar PSD al Sectorului 1 a primit o pedeapsă cu suspendare în „Dosarul diamantelor”

HotNews acum 2 ore
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a scăpat de închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a aplicat, marţi, o pedeapsă cu suspendare în „Dosarul diamantelor”, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic

Emil Hurezeanu, după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă: Nu cred că trebuie să avem temeri

G4Media acum 2 ore
Șeful diplomației române, Emil Hurezeanu, afirmă că nu trebuie să avem “temeri” după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă iar România trebuie să se comporte “normal” în această relație, în condițiile în care interesul vital al țării noastre este

Marea Neagră ar trebui să se numească „Marea Rusă”, susține un deputat rus. Propunere după modelul lui Trump

HotNews acum 5 ore
Un deputat comunist rus, Denis Bulanov, a propus marţi ca Marea Neagră să se numească „Marea Rusă”, aşa cum şi noul preşedinte american Donald Trump a cerut în discursul său de învestire ca numele Golfului Mexicului să fie schimbat în „Golful Americ

De ce crede Donald Trump că Vladimir Putin distruge Rusia: "Este cam în mare dificultate. Uitați-vă la economia lor"

Ziare.com acum 10 ore
În cadrul unei discuții cu jurnaliștii desfășurate în Biroul Oval, președintele american Donald Trump a făcut apel luni către liderul rus Vladimir Putin să inițieze negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Acest mesaj vine în contextul

Crin Antonescu a fost validat de PSD la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 8 ore
Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat, marţi, că în şedinţa Consiliului Naţional Politic a fost validată candidatura lui Crin Antonescu, din partea coaliţiei de guvernare, conform digi24.ro. Un vot final, în Congresul extraordinar al partidu

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

1°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/11°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

3°/8°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

5°/8°
mie.

5°/9°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-1°/6°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/5°
vin.

3°/9°
Timisoara
acum

mar.

-0°/5°
mie.

0°/4°
joi

1°/8°
vin.

4°/8°
Feedback
Feedback