Un studiu efectuat in premiera despre impactul imaginilor de pe pachetele de tigari asupra fumatorilor si a celor care au renuntat la fumat prin tehnici de neuromarketing a evidentiat ca mesajele respective au impact zero, relateaza Agerpres. In examinarea subiectilor s-a folosit RMN-ul functional pentru detectarea reactiei creierului la mesajele de pe pachetele de tigari.
"Am realizat acest studiu pornind de la comportamentul fumatorilor de evitare a mesajelor de pe pachetele de tigari: 30% dintre tineri acopera imaginea atunci cand iau tigari din pachet. In acelasi timp, conform unui studiu realizat de A.T. Kearney, in cei trei ani de criza economica romanii au devenit mai viciosi, cheltuind aproape jumatate din venituri pe alimente, tigari si alcool, tigarile si alcoolul inregistrand chiar o crestere de un punct procentual, de la 6,2% in 2008 la 7,2% in 2009. Deci impactul avertismentelor scrise si vizuale de pe pachetele de tigari nu e suficient", a declarat Stelian Marian, director Synergon Consulting, care a organizat vineri conferinta ''Neuromarketing, de la cititul printre randuri la cititul printre neuroni'', la Centrul de Diagnostic si Tratament 'Victor Babes'.
In prima parte a cercetarii a fost examinata reactia la mesajele verbale a fumatorilor si a subiectilor care au renuntat la fumat de cel putin un an. Nici in cazul fumatorilor, nici al ex-fumatorilor nu a aparut vreun semn de emotie in creier, acesta neprocesand mesajul verbal de avertizare, sustin realizatorii studiului.
In a doua parte, echipa de cercetatori a investigat reactia creierului la combinatia imagine - mesaj verbal. Creierul ambelor categorii de participanti in studiu a prezentat semne de emotii mai puternice la fostii fumatori.
Adaugarea imaginilor a condus si la procesarea mesajului verbal. In cazul fumatorilor, combinatia imagine - mesaj ver