Sebastian Vlădescu îşi ponderează opiniile aşa cum şi-a împărţit mandatele. Ministru de finanţe în două echipe guvernamentale, Tăriceanu (2005-2007) şi Boc (2009-2010, când şi-a dat demisia din PNL), Vlădescu consideră că Pactul fiscal european este bun pentru România doar dacă nu vom fi mai catolici decât papa, creşterea salariilor bugetarilor este necesară şi posibilă, iar investiţiile străine vor reveni, cu condiţia reformării sistemului fiscal şi a unei strategii coerente pentru exploatarea resurselor minerale.

Capital: Un subiect care nu va fi clarificat prea curând. Pactul fiscal european ne ajută sau ne încurcă?

Sebastian Vlădescu: Nevoia de a respecta un angajament, cum este Pactul fiscal, este de înţeles. Privind însă Pactul fiscal în perspectivă, peste 20 de ani, se va constata că prevederile sale pot fi respectate doar dacă vom avea creştere economică. Or, aplicându-l într-un mod extrem, va fi foarte greu să mai fie identificate elemente potenţiale care să susţină creşterea economică. Putem să stăm în deficit de 3%, dar nu trebuie să forţăm nota. Să nu foloseşti unealta bugetului pentru a susţine economia este o capcană. Pactul fiscal aplicat mai catolic decât papa devine foarte periculos.

Capital: Care este pericolul imediat?

Sebastian Vlădescu: Ne vom putea încadra în limitele stabilite un an sau doi, dar pe termen mai lung intrăm într-o fundătură. România nu poate să funcţioneze cu un deficit de 1% sau 2% în următorii zece ani. Poate cu un deficit mediu de 3% timp de şase-şapte ani, cu condiţia folosirii eficiente a banilor. Deficitul de 1,9% este insuficient pentru funcţionarea României. Dacă vrem să mai păstrăm câteva elemente de creştere economică.

Capital: Dacă nu cota unică, atunci ce factori au adus România pe valul de creştere economică? Şi cum am putea reveni pe val?

Sebastian Vlădescu: Ele