Serialul „Las Fierbinti” a fost cea mai urmărită producţie de acest gen în luna martie şi îşi confirmă de la o saptămână la alta poziţia de lider absolut de audienţă pe segmentul său orar.
După un debut spectaculos, cu cele mai bune cifre de audienţă din ultimii 10 ani la lansare, serialul de la Pro TV a deţinut supremaţia în topul audienţelor în fiecare seară de joi, fiind totodată şi cel mai urmărit serial de televiziune romanesc al lunii martie.
Astfel, în luna martie, serialul „Las Fierbinti” s-a detaşat ca lider de audienţă cu o medie pe toată luna de 10,7 puncte de rating şi 23,7 % cotă de piaţă la nivelul publicului comercial. În aceeaşi lună, programele Antenei 1 din acelaşi interval orar au înregistrat valori medii de două ori mai mici, respectiv 5,1 puncte de rating şi 11,3 procente din cota de piaţă. La nivelul ţării, aproape 2 milioane de români au urmarit, în medie, în luna martie, aventurile localnicilor din Fierbinţi.
De la debut şi până acum, serialul „Las Fierbinţi” a înregistrat performanţe demne de invidiat, obţinând un leadership de 100 %, cu o medie pe publicul său ţintă de 10,5 puncte de rating şi 23,4 procente din cota de piaţă.