În comparaţie cu anii trecuţi, revista „România literară” a ajuns la o anumită stabilitate financiară de neimaginat altădată. (Sigur, se cade să fac neîntârziat o rectificare: când ne referim la o publicaţie literară este riscant să vorbim de stabilitate, mai potrivit este să nuanţăm oximoronic: aşadar, nu soliditate pur şi simplu, ci soliditate fragilă…)

Ecourile care vin de la cititori sunt şi ele încurajatoare, autorii nu ne ocolesc, dimpotrivă, ne asaltează cu manuscrise, iar numărul de anul acesta al abonamentelor este şi el mulţumitor. Această stare de decentă fiinţare a revistei noastre mă sileşte să-mi întorc gândul spre instituţia care editează România literară, şi anume Uniunea Scriitorilor, al cărei sprijin este determinant pentru normalitatea sub semnul căreia stă actualmente revista. Cum, în cazul de faţă, am o „dublă natură”, sunt şi redactor la România literară, dar sunt şi implicat în activitatea USR, pe care o cunosc în amănunt, aş vrea să mă opresc în aceste rânduri asupra a ceea ce înseamnă astăzi pentru literatura noastră Uniunea Scriitorilor, recapitulând câteva dintre principalele sale direcţii de acţiune şi câteva dintre proiectele sale culturale ori sociale.

Aşa cum tocmai aminteam, USR editează România literară. Dar nu e singura revistă care-i datorează apariţia, alte opt publicaţii din întreaga ţară se află în proprietatea USR şi sunt editate de aceasta: „Luceafărul de dimineaţă” şi „Viaţa Românească” (Bucureşti), „Steaua”, „Apostrof” şi „Helikon” (Cluj), „Orizont” (Timişoara), „Ramuri” (Craiova), „Convorbiri Literare” (Iaşi). De asemenea, există încă o categorie de reviste ce beneficiază de sprijin parţial din partea USR: „Memoria” şi „Secolul 21”, „Euphorion” şi „Vatra”. Astfel, USR se adevereşte a fi, la propriu,nu la figurat, unul dintre cele mai mari trusturi de presă de la noi, un trust de presă care rezistă când