Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ascensor al Turnului Eiffel s-a prăbuşit în gol 15 metri

Publicat in Gandul, vineri 6 aprilie 2012 ·

Cabina ascensorului de pe pilonul nordic al Turnului Eiffel s-a prăbuşit în gol aproximativ 15 metri, fără ca sistemul de securitate să se declanşeze, în cursul unui control tehnic efectuat în urmă cu două săptămâni, relatează Le Parisien în ediţia electronică de vineri.

Ascensorul, situat pe pilonul nordic, urmează să fie redeschis pentru public abia peste câteva săptămâni. "Incidentul este reparat, dar sunt în curs alte teste", a explicat conducerea Turnului Eiffel.

Deşi cabina era goală, incidentul care a avut loc pe 20 martie nu este mai puţin grav. În cursul unei serii de teste, cabina de pe pilonul de nord s-a prăbuşit în gol aproximativ 15 metri, în urma unei probleme la cablu. Însă sistemul de oprire de urgenţă este cel care produce îngrijorare, după ce nu s-a declanşat, antrenând căderea liberă a aparatului în fosă.

Testul s-a desfăşurat în cadrul unei serii de controale tehnice lansate la începutul anului. După o curăţare a motorului şi efectuarea unor mici reparaţii, s-a trecut la testarea fără pasageri a acestui ascensor automatic datând din anii '60. Incidentul s-a produs în cursul unuia dintre aceste teste.

Cabina a alunecat pe unul dintre cablurile de care este legată, din cauza unei probleme de ungere. În acel moment sistemul de oprire de urgenţă trebuia să intre în acţiune. Însă sistemul de prindere a cablului la apropierea de sol nu a funcţionat, iar cabina a căzut în fosă cu o viteză slabă. Un perete interior a fost avariat, iar o fereastră s-a spart.

Acest tip de pană nu s-a produs niciodată la niciunul dintre cele trei ascensoare ale turnului. "Este un incident pe care l-am luat imediat în serios", a declarat Nicolas Lefebvre, directorul general al turnului. "Am solicitat imediat o expertiză internă, iar o a doua (expertiză) a fost încredinţată unui prestator extern independent. Problema tehnică respectivă a pu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 18 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Joe Biden denunţă drept „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu şi Gallant: „Vom fi mereu alături de Israel”

Ziare.com acum 18 minute
Preşedintele american Joe Biden consideră „scandaloase” mandatele de arestare emise de către Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului şi ministrului israelian al Apărării, anunţă Casa Albă, relatează AFP. Biden e de părere că CPI nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°