De cîte ori mi se atrăgea atenția s-o las mai moale cu agitaţia şi, mai ales, cu fumatul, luam observațiile în derîdere. Glumeam: nu vă pierdeți timpul pentru că stofa e de calitate! Amîndoi părinții trăiesc, tata are 93 de ani și mama 87, așa că n-o să mi se întîmple nimic, am inimă de fier!
Și nici nu mi s-a întîmplat pînă cînd, la începutul lui februarie, m-a lovit un infarct. Noroc cu doctorul Cristian Udroiu de la Spitalul Universitar din București, care a descoperit atacul și l-a tratat la fix, ca și, ulterior, cu Adrian Ursulescu, medic primar în cadrul Clinicii Robert Bosch din Stuttgart, renumită în întreaga Europă. Acest timișorean stabilit în Germania după 1989 m-a operat pe cord deschis, mi-a montat două by-pass-uri folosind o metodă ultramodernă, fără să despice sternul, doar tăind 8-9 centimetri în dreptul coastelor din stînga. Evident că e insuficient să spun că-i datorez foarte mult. Practic, îi datorez lui Adrian Ursulescu totul.
Veți zice, în mod corect, că nu se glumește cu asemenea lucruri. Că nici măcar nu merită băgat în seamă amicul care, văzînd incizia în curs de vindecare, m-a întrebat dacă nu cumva mi-am pus silicoane?! Pe de altă parte, sînt silit să respect cu sfințenie indicațiile privind convalescența și recuperarea, la fel de importante ca și intervenția chirurgicală în sine. Atît că, spre bucuria mea, mi s-a cerut să reintru cît mai repede, nu mai tîrziu de o lună, în ritmul unei existențe normale, ferită de stres, dar cu obligații profesionale clare. Cu editoriale, cu emisiuni de radio și de televiziune, ba și, pînă la culcare, cu un pahar de vin alb, menit să contrabalanseze pumnul de medicamente înghițit zilnic!
Socotind că suferința e totdeauna o chestiune personală, mă opresc aici. Înainte de a încheia însă, aș vrea să vă împărtășesc mirarea că, spre a grăbi însănătoșirea, medicii mi-au impus să fac sport, cît
