Ministrul sănătăţii a anunţat ca a discutat la Guvern despre deblocarea posturilor din sistemul sanitar şi scoaterea lor la concurs. Pare un gest de normalitate. Oare aşa să fie? Iata câteva premise pentru cei mai putin familiarizaţi cu administrarea sistemului sanitar:

1. Majoritatea spitalelor îşi obţin veniturile în calitate de furnizori de servicii medicale pe care le facturează către casele judeţene de asigurări de sănătate.

2. Statutul spitalelor ca furnizori de servicii nu diferă de cel al medicilor de familie sau al medicilor specialişti din ambulatoriul de specialitate. Veniturile acestor medici din cabinetele medicale sunt complet scoase de sub orice fel restricţii bugetare – singurul lucru care dimensionează nivelul veniturilor lor fiind numărul de pacienţi înscrişi pe lista şi respectiv numărul de prestaţii facturate către CNAS.

3. Din banii încasaţi de la CNAS managerul nu are dreptul de a cheltui mai mult de 70% pentru salarii. Deşi limita de 70% ar merita o discuţie aparte voi sublinia doar faptul că simpla existenţă a acestei limite face ca măsură interzicerii angajării de personal pe posturile vacante să nu poată fi corelata cu economia de resurse financiare!

4. Încadrarea personalului medical în rândul personalului bugetar a făcut ca în momentul în care Guvernul a decis impunerea de concedii fără plată unor asistente, şi aşa insuficiente, nu s-a realizat nici o economie (bugetul spitalului rămânând neschimbat) iar activitatea medicală a fost serios perturbată – petrecându-se adevărate drame (vezi cazurile de la maternitatile Giulesti şi Bucur din Bucuresti) – pentru care vor raspunde oameni care, în fapt, sunt nevinovaţi.

5. Sumele încasate de spital sunt diferite în funcţie de o serie de parametri, legaţi de specialitatea medicilor şi de numărul de prestaţii pe care aceştia le fac, de complexitatea actului medical, etc