Dacă străzile lui Giorgio de Chirico sunt invadate de solitudini stranii, coborîte pe pămînt din înalte enigme metafizice, străzile lui Nichita Danilov au vitalitatea aglomeraţiilor bruegeliene, ba chiar dau, pe alocuri, în hibridele metamorfoze, produse ale coşmarurilor lui Hieronymus Bosch.

Cea mai recentă carte a poetului Nichita Danilov (Imagini de pe strada Kanta, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2011) e scrisă de un subiect poetic deambulatoriu pe străzi şi prin spaţii anamorfozate vicios. Ai fi repede înclinat să stabileşti şi să recunoşti regimul oniric în care se mişcă fantasmele din această carte. Şi chiar recunoşti medii şi comportamente proprii mişcărilor şi alcătuirilor onirice. Trecerea fugace de la o alcătuire, la alta, morfologia alunecoasă a fantasmelor şi locurilor, amestecul timpurilor exprimă vitalitatea onirică a imaginarului poetului. Atitudinea subiectului poetic faţă de hibridele apariţii seamănă cu a unui reporter, lacom să înregistreze procesele din care se nasc timpuri, spaţii şi fantasme. Implicat în realităţile izvorîte din propriul imaginar, acesta e, de cele mai multe ori, un narator atent la toate detaliile rapidelor schimbări ale alcătuirilor, fără să dea semne de angoasă. Pare-se, deşi uluit, subiectul liric îşi dă seama de ambiguitatea regiunilor scoase din propriul imaginar. Realitatea acestora ia naştere la graniţa vieţilor şi morţilor, cu grave încălcări de teritorii, atît din partea vieţilor, cît şi dinspre cea a morţilor.

Ontologia concretizărilor stranii plasează poezia lui Nichita Danilov din această carte sub semnele nocturnoculte ale naturilor artistice manieriste. Aş putea sta să judec procentul regizoral şi pe cel al impetuozităţii „naive” cu care intră în poeme arătările subteranelor imaginarului lui Nichita Danilov. În multe poeme, lirismul provine din arhaicităţi de verset veterotestamentar. Ca şi în