De la neîncredere în cuvântul preşedintelui la imposibilitatea tehnică de a revizui Constituţia în timp util pentru alegerile din noiembrie - acestea au fost primele reacţii ale membrilor USL la scrisoarea trimisă de preşedintele Băsescu liderilor opoziţiei în ajunul congresului USL.
Citeşte şi Editorialul lui Dan Cristian Turturică: Propunerea lui Băsescu - o lovitură năucitoare pentru opoziţie
"În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale", le-a scris liderilor USL.
Citeşte şi Cristian Preda despre scrisoarea lui Băsescu: Le-a stricat nunta
Reacţiile din ambele tabere politice nu au întârziat să apară. În schimb, cei trei destinatari ai scrisorii - preşedintele PSD Victor Ponta, preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele PC Daniel Constantin, au preferat să nu facă nici un comentariu înainte de congres. Toni Greblă: nu se poate revizui Constituţia până în noiembrie Senatorul social-democrat Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice din Senat, s-a grăbit să spună că nu se poate face o modificare a Constituţiei până la alegerile parlamentare din noiembrie. Motivul - nici măcar partidele din coaliţie nu s-au înţeles asupra acestui subiect. Citeşte şi Cristian Diaconescu: Opoziţia nu va accepta revizuirea Constituţiei, nu e gata să îşi asume un consens politic de dialog general "Orice subiect pe tema modificării Constituţiei în acest mandat parlamentar este făcut numai cu scop politicianist, nu are nici cea mai mică şansă de reuşită, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu şi-ar da demisia începând de mâine. Din p