Crescătorii de animale din Mihai Kogălniceanu (Constanţa) au vărsat tot laptele în stradă, nemulţumiţi de preţurile pe care le oferă procesatorul, un concern multinaţional. Ei spun că dejecţiile din fabrică le-au otrăvit pârâul şi nu mai pot adăpa animalele, iar Garda de Mediu nu ia nicio măsură. PROTEST CU LAPTE
Fermierii au aruncat tot laptele în stradă, cum au văzut că se procedează în Franţa, la asemenea proteste. Coincidenţă, procesatorul cu care sunt în conflict e tot un concern franţuzesc
Sursa: Feri Predescu
Revoltă a crescătorilor de animale din comuna Mihail Kogălniceanu împotriva conducerii fabricii de procesarea a laptelui din localitate. Oierii s-au enervat atât de tare că cei din conducerea fabricii le-au închis poarta în nas încât au deversat pe jos sute de litri de lapte din bidoanele de aluminiu.
„Noi luăm 90 de bani pe litru iar ei îl vând de 3-4 ori mai scump”
Răscoala a luat amploare când, în locul directorului, a apărut o armată de poliţişti care i-a gonit din faţa fabricii pe motiv că „aleea este domeniul privat al fabricii şi dacă nu plecaţi, folosim forţa”. Protestatarii s-au retras la şosea.
„Bătaie de joc, când era Valvis şef, era bine, făcea contracte de colectare cu noi, ne plătea. Acum au venit nişte francezi, s-au tot schimbat, nu se mai fac contracte, se merge pe promisuni”, strigau oierii.
Oamenii se plâng că în toamna trecută li s-a spus să nu vândă laptele din primăvară în altă parte şi vor primi mai mult pe litru. Acum, după ce au respins alte oferte, au aflat că li se oferă doar 90 de bani pe litrul de lapte de vacă şi 2,4 lei pe cel de oaie, „când ei îl vând de 3-4 ori mai scump”.
Francezii au transmis: „Nu facem târguieli sub presiune”
Sosit la faţa locului, primarul Valer Mureşan s-a oferit să intermedieze conflictul dar, după discuţiile cu ş