Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria globală a crizei financiare, 2007-2010 (II)/Johan A. Lybeck

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 aprilie 2012 ·

În cea mai severă criză economică pe plan mondial de la Marea Depresiune a anilor '30 sectorul financiar a fost grav afectat, chiar dacă economiile naţionale nu s-au prăbuşit aşa cum s-a întâmplat atunci. Sute de bănci din Statele Unite şi Europa au fost închise, silite să fuzioneze cu parteneri mai puternici, naţionalizate sau recapitalizate cu fonduri alimentate de contribuabili. Johan A. Lybeck descrie debutul crizei la începutul anului 2007, explică motivele care au dus la apariţia acesteia, o compară cu crizele anterioare şi îi discută consecinţele, oferind propria viziune asupra drumului pe care îl putem urma pentru a ajunge din nou la prosperitate. Dacă criza financiară putea fi sau nu anticipată sau cum se explică faptul că aceasta s-a produs doar în Europa şi America, nu şi în Asia sunt doar două dintre numeroasele subiecte de interes major tratate în volum. Din cuprins: Putea fi anticipată actuala criză financiară? /Aspecte privind riscul de lichiditate din timpul crizei şi o comparaţie cu anii 1907 şi 1929 / Crizele financiare în istoria modernă: asemănări şi deosebiri / Schimbări la nivel mondial privind reglementarea şi supravegherea ca urmare a crizei Johan A. Lybeck a fost managing director al unor importante bănci din Stockholm şi Bruxelles, vicepreşedinte al Băncii Suediei, profesor de economie la Universitatea din Gothenburg şi de finanţe publice la Universitatea din Stockholm. Continuăm şi în acest număr al "Ziarului de duminică" să reproducem câteva fragmente din cartea aflată în curs de apariţie la Editura Polirom, colecţia Economie şi societate.

*

* *

Asigurarea depozitelor a fost introdusă în Statele Unite după ce aproape 10.000 de bănci au dat faliment în timpul Marii Depresiuni. Asigurarea depozitelor promite restituirea banilor deponenţilor în cazul în care banca dă faliment. Simpla introducere a unei

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 56 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 24 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 58 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum 27 minute
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 41 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 54 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 19 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°