Cum realizaţi armonia cromatică a casei
Între exteriorul şi interiorul locuinţei trebuie să existe o legătură directă. Încă din faza de proiect a casei, beneficiarii trebuie să se pună de acord atât în privinţa arhitecturii exterioare, cât şi a stilului în care vor amenaja interiorul.
Faţada a avut întotdeauna atât un rol estetic, dând nota personală exterioară a casei, cât şi unul practic, prin protecţia pe care o asigură casei faţă de acţiunea agenţilor exteriori şi a razelor solare, în special a celor UV. De aceea, este importantă nu numai culoarea, ci şi calitatea vopselei folosite. Pentru faţade se pot folosi mai multe tipuri de vopsele. Cele acrilice au avantajul că se pot dilua cu apă. Aceasta se poate face şi cu solvenţi, dar, în acest caz, timpul de uscare devine mai lung. Aplicarea este uşoară, capacitatea de acoperire mare, având şi un aspect fungicid şi algicid. Vopselele naturale au avantajul că sunt compuse din elemente biodegradabile (ulei de in, de exemplu), lianţii se bazează pe răşini naturale iar pigmenţii sunt minerali sau pe bază de tincturi vegetale. Culoarea are o importanţă specială atât pentru faţadă, cât şi pentru casă, în special din punct de vedere estetic. Pe lângă faptul că protejează zidăria, aceasta poate influenţa şi regimul termic al casei. O faţadă de culoare albă reflectă în totalitate radiaţiile, în timp ce una verde absoarbe radiaţiile albastre şi roşii, aducând astfel un aport caloric. Culorile au efect şi asupra insectelor: muştele evită culoarea albastră iar ţânţarii sunt atraşi de suprafeţele galben-portocalii.
Chiar dacă nu sunt puse la punct toate detaliile amenajării interioare, totuşi alegerea stilului este un reper important, de care arhitectul trebuie să ţină cont. Culoarea tencuielii exterioare reprezintă un alt element care trebuie corelat atât cu interiorul, cât şi cu acoperişul şi arhitect