Bogdan Mihai Mandache, Filosofia, aventura unui discurs (vol. IV),
Iaşi, Editura Cronica, 2012, 270 pag.
E o manie savantă ca, pus în faţa unor întrebări banale, să intri în pielea iniţiatului scorţos, care indispune prin secimea inertă a răspunsurilor date.
La mijloc e neputinţa de a vorbi în nume propriu: în loc să-ţi laşi spiritul să fie prezent în pagină, îl ascunzi de teama de a nu încălca restricţiile ideologiei dominante. Aceasta e impresia pe care o lasă interviurile pe care Bogdan Mihai Mandache, altminteri un tenace şi sîrguincios filosof din Iaşi, le ia cîtorva din feţele universitare ale lumii franceze. Proiectul autorului nu e de azi, de ieri, ci de două decenii, volumul de faţă fiind al patrulea într-o serie de dialoguri avînd acelaşi scop: descrierea gîndirii galice prin glasul celor care o reprezintă azi. Precedentele au apărut în 1995, 2000 şi 2003, iar efortul lui Bogdan Mandache, a cărui intenţie a fost neîndoielnic augustă, s-a văzut cu timpul atinsă de clişeu conformist. Atîta doar că vina nu e a lui, ci a interlocutorilor care nu pot ieşi din obişnuinţa siderată a unor poncife pe care le repetă disciplinaţi, cu un aer cel puţin bizar.
E o dramă să vezi cum, din 21 de intelectuali răspunzînd aceluiaşi chestionar (de la locul pe care îl ocupă filosofia în cultura modernă şi pînă la amănunte legate de specialitatea fiecăruia), doar trei reuşesc să intre în condiţie personală, făcînd afirmaţii care reţin atenţia cititorului. Restul par agăţaţi de o grindă nevăzută pe care spiritul lor culisează cuminte şi previzibil, precum paletele care se rotesc la unison în bătaia aceluiaşi vînt. Răspunsurile lor sînt de o netezime şcolărească şi stupefiantă, care uimeşte la gîndul că vine din partea celor care dau tonul în învăţămîntul superior.
Intuind că reacţiile doctrinarilor îl vor dezamăgi pe cititor, Bo
