Cu toate că este un copil de excepţie, care poate şi vrea să facă performanţă, Ionela Dinu provine dintr-o familie cu greutăţi materiale. Tatăl munceşte pe un salariu minim pe economie, iar mama nu reuşeşte să-şi găsească o slujbă. În plus, mai are o soră, Elena, şi doi fraţi - Vlad şi Andrei. Astfel, părinţii fac eforturi deosebite pentru a se descurca şi pentru a o susţine pe Ionela să-şi continue visul. „Înainte de a se califica în finala Campionatului mondial de balet, Ionela a mâncat un cartof pe zi pentru că nu avea altceva. Trebuie admirată pentru că poate să facă efort susţinut fără alte stimulente“, a declarat Mircea Pelea, antrenorul său de gimnastică. Tot din lipsa banilor, micuţa balerină riscă să piardă concursuri importante. „Fără susţinere materială, e groaznic. Ea e un diamant pe care Lelia Vais împreună cu Emilian Belcin îl șlefuiesc, dar fără bani putem să-l punem în dulap. Dacă nu era domnul Ion Prioteasa, care a rămas impresionat de povestea sa, Ionela nu putea ajunge la finala Campionatului de dans, oricât am fi încercat. Până acum, pe unde am fost şi am solicitat sprijin ni s-au închis uşile“, a adăugat Mircea Pelea.
Costumele costă foarte mult
Chiar dacă pentru moment au rezolvat situaţia deplasării la campionat, pe termen lung, dacă nu va fi susținută financiar, oricât de talentată şi de muncitoare ar fi, Ioanela nu-și va putea împlini visul. Situația ei este cu atât mai dificilă cu cât părinţii reuşesc cu greu să suporte costul echipamentelor necesare. Tutuul de lebădă, de exemplu, preferatul Ionelei, cel cu care se va prezenta la concurs şi de care este tare mândră, a costat aproximativ 800 de lei. Poantele costă 200-300 de lei şi trebuie schimbate o dată pe lună sau la maximum două luni pentru că, fiind foarte muncitoare, Ionela le rupe repede. Poantele cu care se va prezenta la concurs au costat chiar mai mult - 500