Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecat pentru infracțiuni rutiere: Zsolt Calman, înlocuit din funcţia de purtător de cuvânt al ITM Alba, dar rămâne inspector șef adjunct

Publicat in Alba24, vineri 6 aprilie 2012 ·

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba au transmis că, din 9 aprilie, noul purtător de cuvânt al ITM Alba este inspectorul Marcel Aurel Ţibre, care-l înlocuieşte pe Zsolt Calman, judecat la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru infracţiuni rutiere.

Primul termen de judecată în dosarul lui Zsolt Calman este programat în 26 aprilie.

Reamintim că Zsolt Calman este acuzat că, în 9 noiembrie 2011, în jurul orei 3.00 noaptea, nu a oprit la semnalul unui echipaj de poliţie din Alba Iulia, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, a lovit un copac şi un gard, fiind blocat în zona Calea Moţilor. Tânărul de 31 de ani, inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba şi purtător de cuvânt al instituţiei, avea permisul suspendat, în luna iulie 2011, pentru conducerea pe drumurile a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală. Potrivit IPJ Alba, şoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, astfel că a fost condus la Spitalul Judeţean Alba, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Concentraţia de alcool în sânge a fost de 1,6 gr/l, respectiv 1,45 gr/l.

Citiţi aici mai multe despre acest caz.

Calman Zsolt este şi inspector şef adjunct la ITM Alba şi a îndeplinit atribuţiile de purtător de cuvânt al instituţiei din luna ianuarie.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=85381

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba au transmis că, din 9 aprilie, noul purtător de cuvânt al ITM Alba este inspectorul Marcel Aurel Ţibre, care-l înlocuieşte pe Zsolt Calman, judecat la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru infracţiuni rutiere.

Primul termen de judecată în dosarul lui Zsolt Calman este programat în 26 aprilie.

Reamintim că Zsolt Calman este acuzat că, în 9 noiembrie 2011, în jurul orei 3.00 noaptea, nu a oprit la semnalul unui echipaj de poliţie din Alba Iulia,

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°