Acum 700 de ani unul dintre cele mai puternice ordine religioase ale creştinătăţii îşi trăieşte tragicul sfârşit: regele francez îi supune pe războinicii creştini torturii, cu aprobarea papei.
Niciun protest nu răsună pe 3 aprilie 1312 în catedrala de la Vienne, la sud de Lyon. Episcopii şi principii sunt deja adunaţi acolo de mai bine de o jumătate de an. În spaţiul altarului se află cele mai importante personaje: Filip al IV-lea cel Frumos şi papa Clement al V-lea.
Cei doi nici că puteau fi mai diferiţi. Filip, care domneşte din 1285, este rigid, dur, zgârcit la vorbe şi are o vointă de fier. Clement pare însă la capătul puterilor, suferă de cancer. Funcţia şi-o datorează exclusiv regelui, care îl obligă să rezideze nu la Roma, ci în Franţa. În catedrala de la Vienne se aplică o decizie care fusese luată incă din 22 martie, care va sta sub semnul controversei mult timp.
Bula papală "Vox in excelso" prevede desfiinţarea ordinului templierilor. Este într-un fel apogeul seriei de procese de erezie din evul mediu, iar istoricii îl rpivesc drept un precedent la toate procesele de faţadă care au loc în secolul al XX-lea.
Acuze exacerbate sunt aduse membrilor faimosului ordin: impioşenie, blasfemie, idolatrie, sodomie, în general fapte reprobabile. Sunt acuzaţi că ar fi corupt tinerii clerici, că ar fi negat profeţii biblici, că ar fi scuipat pe cruci. Ordinal ar fi reprezentat un loc al pierzaniei, al desfrâului.
Cu toate acestea templierii nu au fost acuzaţi de iure, adică pe baza legislaţiei, ci per viam provisionis et ordinationis, adică au fost dizolvati pe cale administrativ-birocratică, după 5 ani de urmărire şi tortură. Cum a ajuns însă ordinul în această situaţie?
Citeşte articolul integral pe historia.ro
