Circulaţia pe DN Centura Bucureşti va fi restricţionată, din 9 aprilie, între Jilava şi Ciorogârla, pentru executarea unor lucrări de lărgire a părţii carosabile, informează, vineri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Potrivit unui comunicat al CNADNR, restricţiile de trafic vor fi aplicate pe sectorul cuprins între km. 43+000 - km. 55+520.
"Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru executarea lucrărilor de lărgire a părţii carosabile pe DN Centura Bucureşti. Lungimea unui sector de drum în lucru nu va depăşi 500 de metri, iar distanţa dintre două sectoare va fi de minimum 1.000 de metri", se menţionează în comunicatul CNADNR.
Circulaţia autovehiculelor pe sectorul de drum în lucru, în această perioadă, se va desfăşura alternativ, în ambele sensuri, pe banda deschisă circulaţiei.