Sextant

de Constantin M. Popa, Editura Aius

Seducţia, în toată splendoarea şi tipologia ei postmodernă, poate fi o tânără femeie citind un roman gros, lângă o măsuţă unde se odihneşte un proaspăt măr verde. Chit că frumoasa este o profesionistă a sexului mimând actul lecturii - nu şi pe cel pentru care este plătită. Atât îi trebuie unui scriitor să declanşeze o serie de imagini care să constituie un viitor manual al seducţiei - iată o posibilă formulă a jurnalului, aşa cum poate un teoretician literar să închipuie în clipele sale de reverie.

„Sextant“ (neapărat, cu înţelesul de „metaforă epistemologică“), jurnalul criticului şi istoricului literar Constantin M. Popa nu are drept miză seducţia, aşa cum regăsim formula în canoanele genului, însă literatul craiovean nu-şi refuză acest ingredient stimulant, pe lângă cel cultural şi, de ce nu, turistic. La drept vorbind, călătorul vibrant pe două continente, care este Constantin M. Popa, nu evită privirea directă, în ciuda medierii culturale de care se face vinovată aproape întreaga sa carte. Dacă în 1992, sextantul său personal refăcea un parcurs cultural în sudul Franţei, acolo unde fantoma lui Van Gogh îi dădea încă replici, în 2005 şi în anii ce urmează îl regăsim pe călător în îndepărtata Canadă, în Quebec, cu al său Montreal cultural şi nu numai, ca punct maxim atins în imensitatea continentului american. Odată ajuns în Camargue, Franţa, diaristul îşi reproşează literaturizarea şi se doreşte adeptul freamătului străzii, căreia îi ia neîncetat pulsul şi îi atinge ţesuturile. Însă o face discontinuu, căci structura de filolog şi pasionat al cărţii îl face să revină la palpitul textului filtrat de o neobosită memorie culturală. Sunt citaţi Ionesco, Cioran, Huxley, în vreme ce castelul Mogador îi aminteşte de un film faimos. În calea celui avid de simbolistica unei culturi istoricizate apare o sală