În urmă cu o săptămână şi puţin am scris - ce-i drept „pe surse" - despre faptul că toţi suspecţii despre care s-a făcut public de la bun început faptul că sunt cercetaţi în dosarul Portul vor fi trimişi în judecată, fără excepţie. A doua zi după ce am scris asta (informaţii pe care, sub nicio formă, nu mi-aş fi permis să le exagerez şi cu atât mai puţin să le inventez), unul dintre suspecţii din cauză, personaj cunoscut drept politician pe plan local şi fost deţinător al unei funcţii importante într-un la fel de important minister, a încercat, prin diferite metode, să afle sursele care m-au informat despre cursul anchetei care încă era în desfăşurare.

Să zicem că am înţeles la momentul respectiv nevoia suspectului cu pricina de a afla de unde aveam informaţiile. Cu atât mai mult cu cât, cel mai probabil, acesta primise asigurări din partea avocaţilor săi că va fi scos de sub urmărirea penală (va lua SUP). Fireşte, nu ştiu dacă spera în scoaterea de sub învinuire ca urmare a faptului că ar fi fost nevinovat sau a faptului că ar fi bătut (sau nu) palma cu procurorii, ca în filmele americane. Numai că ceea ce a pierdut din vedere politicianul cu pricina este faptul că, în România, foarte puţini sunt procurorii care ar „risca" o soluţie de scoatere de sub urmărire a unui suspect care a fost arestat, fie el o zi sau o lună. Indiferent de înţelegerile pe care le-ar fi făcut sau nu suspecţii cu pricina. Şi indiferent de avocaţii lor. Procurorii, de regulă, trimit în instanţă, iar judecătorii să judece şi să decidă dacă suspecţii sunt sau nu vinovaţi. Dar, ne îndepărtăm de la subiect. Aşa cum ziceam, am refuzat să dezvălui sursele. Moment în care cetăţeanul cu pricina a simţit nevoia să se destăinuiască pe propriul blog. Să scrie nu neapărat despre ancheta DNA care i-a pătat imaginea, nu neapărat despre abuzurile procurorilor anticorupţie care l-au băgat în horă pe el,