Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea termică cu fonduri europene. Ați fi de acord să suportați 20% din cheltuieli?

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 aprilie 2012 ·

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marţi că schema de reabilitare termică pentru clădirile din Bucureşti va fi diferită faţă de restul ţării, deoarece produsul intern brut pe locuitor raportat la media europeană este mai mare aici decât în alte zone ale României.

„Bucureşti în mod cert va avea o formulă diferită faţă de restul ţării pentru că Bucureşti în momentul de faţă se află la un nivel înalt în ceea ce priveşte PIB-ul pe locuitor raportat la media europeană şi atunci formula de aplicare a acestei scheme nu va mai putea fi aceeaşi ca pentru restul ţării”, a explicat Orban.

El a arătat că au existat anumite dificultăţi din acest punct de vedere în negocierea cu Comisia Europeană privind subiectul transferului banilor necheltuiţi din anumite programe pentru reabilitarea termică a locuinţelor.

Ministrul a afirmat că există deschidere din partea Comisiei pe acest subiect, dar a adăugat că nu se poate aplica această schemă fără o contribuţie a locatarilor.

„Există un principiu foarte clar care priveşte toate fondurile comunitare şi care implică o contribuţie din partea beneficiarilor iar beneficiarii în acest caz sunt locatarii blocurilor. E nevoie de o contribuţie din partea acestora. Discutăm acum care va fi proporţia. Ceea ce am propus este 50% contribuţia UE - maxim care poate fi acordat -, 30% contribuţie din partea autorităţilor locale şi 20% contribuţie din partea beneficiarilor, deci a locatarilor. Dar sunt discuţii în curs, se pare că această schemă nu poate fi aplicată pentru Bucureşti, va trebui să venim cu altă formulă pentru Bucureşti”, a susţinut Orban.

Acesta a menţionat însă că acest subiect al realocării de fonduri pentru reabilitarea termică se poartă şi pe un palier ce ţine de componenta politică. Ministrul Afacerilor Europene a arătat că realocarea unor sume de la Fondul Social European către Fo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 21 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 8 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°