Aşteptam cu nerăbdare Duminica Floriilor, nu numai pentru aveam să participăm la ziua naşei Florica, pe care veneau să o felicite toată liota de fini de toate vârstele, ci şi pentru dimineaţa Floriilor. Dimineaţă care, pentru mine era la fel de fermecată precum cea de Crăciun şi de Paşte.

În dimineaţa Floriilor era la noi în casă un freamăt şi o tensiune ciudată. Bunica prepara, încă de la ora patru, scrumbia de Florii, pregătită la cuptor într-un fel numai al ei. Oricât de grasă era scrumbia, puteai mânca fără să-ţi pese. Lipiile cu cartofi şi ceapă verde, făcute de sâmbătă, erau puse în cuptor la încălzit, iar romburile cu mămăligă ”veche”, prăjite şi unse cu gem de gutui, miroseau a vanilie parcă în duşmănie. Acum, aveam să pun în picioare pantofii noi, pe care îi voi purta de Paşte. Bunica mă silea să-i încalţ ca să-i ”învăţ să meargă” pentru ca apoi să-i pot purta de Paşte fără probleme. Ştiam că mă vor tortura câteva ore, dar la gândul că de Paşte voi putea să-i alerg peste tot, mă îmbărbătam.

De dimineaţă, scularea a fost o plăcere şi nici n-am simţit când a trecut masa şi partea cu pregătitul celor şase bucăţi de peşte, pâine, prăjituri din mămăligă şi a lumânărilor în pacheţele pentru împărţit la biserică. M-am îmbrăcat conform frigului de afară, adică pantaloni lungi, bluză groasă, pardesiul, minunaţii pantofi din lac negru, peste şosete ”trei sferturi”, din aţică albă, lucrate de mătuşa Mitana, şi şapca tricotată. Am pornit la drum, ţinând şi eu în braţe un buchet mare de crengi din salcia Ţăpulesei, vecina care a făcut schimb cu bunica: nuiele de salcie contra rămurele înflorite de corcoduş, patru fire de lalele, abia înflorite şi un mănunchi de ghiocei mici şi plăpânzi, dar puternic mirosind a primăvară, din grădina noastră. Bunica ţinea pasul mare, făcându-mă să ţopăi în urma ei şi mă zorea ca să ajungă la timp, să apuce un loc pe masa un