Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia lui Hagi pentru posibila preluare a Stelei Condiţiile puse de 'Rege'

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 7 aprilie 2012 · ·

Hagi îşi prezintă strategia. Trei ani în care trebuie să formeze o echipă, să ia titlul şi să facă performanţă în Europa.

Considerat unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din istoria României, Gică Hagi a discutat pe larg la DolceSport despre situaţia actuală de la Steaua, acolo unde a subliniat greşelile făcut de Gigi Becali, dar şi despre planurile de viitor şi modul în care vede organizarea unui club.

Recentele discuţii cu privire la implicarea conducerii Stelei în alcătuirea echipei, lucru acuzat de Ilie Stan şi recunoscut, chiar dacă voalat, de Mihai Stoichiţă l-au stârnit pe "Rege".

"Ai antrenor,sprijină-l!"

"Pentru ce sunt plătit ca antrenor? Să fac munca asta! Ce treabă are patronul cu vestiarul? El să înţeleagă un lucru: trebuie să sprijini un antrenor în ceea ce gândeşte, că tu l-ai angajat!", a spus Hagi la DolceSport. Gică a admis că există momente în care se impune o doză de implicare din partea patronului şi a ţinut să explice care ar fi condiţiile. "Când vezi că echipa e dezorganizată în teren, că nu ascultă, se vede din tribună. Atunci stai o dată, de două ori, de trei ori şi abia apoi faci o schimbare. Dar lasă-l pe antrenor să-şi facă treaba, să-şi ducă la capăt ideea".

Gheorghe Hagi a recunoscut că s-a împăcat cu Gigi Becali. Dar asta nu înseamnă că au crescut şi şansele ca ei să colaboreze din nou. Dacă totuşi se va întâmpla asta, "Regele" a explicat care ar fi condiţiile lui.

"Trebuia să fiu manager, nu antrenor la Steaua"

În primul rând e clar că ar veni în funcţia de manager şi nu în cea de antrenor. Interesantă ideea lansată de Hagi. Doar Piţurcă a mai gândit în acest mod revenirea în Ghencea. De ce manager? Pentru că aşa ar avea puteri depline, atât la echipă cât şi în privinţa transferurilor. I-ar limita patronului Becali posibilitatea de a se băga peste banca tehnică. Î

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Oamenii deveniseră cam neliniștiți”. Trump spune de ce a decis pauza de 90 de zile pentru tarifele comerciale

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 5 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 9 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 9 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 9 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°