Salcia are calitati terapeutice putin cunoscute, in special in scoarta sa, care poate fi considerata o aspirina naturala.
Inca din timpuri stravechi, omul, cautand in natura remedii pentru bolile care il chinuiau, a facut, fara sa stie, munca de cercetare, iar specialistii de azi nu fac decat sa confirme constatarile celor de demult.
De-a lungul timpului, cunostintele acumulate au fost transmise din generatie in generatie, in felul acesta ajungand la noi, cei de astazi, retete din acele perioade cand omul acorda o atentie mai mare mediului natural, pentru ca altceva nu avea la indemana, si convietuia in armonie cu acesta.
Pentru ca dezinteresul medicilor face victime mai multe decat boala in sine, pentru ca medicamentele sunt foarte scumpe si cu prea putine beneficii, ba unele dintre ele creeaza dependenta si au efecte secundare dintre cele mai nebanuite, la omul de azi se observa o intoarcere spre natura, spre ceea ce poate oferi ea cu bunatate si darnicie, pentru alinarea suferintelor si chiar vindecarea unor boli grave.
Astfel, s-a constatat ca salcia, primul copac de la noi care infrunzeste primavara si care poate fi vazut adesea in locuri umede, pe malul apelor, in lunci, la campie si deal, dar si in orase, are numeroase virtuti terapeutice prea putin cunoscute.
In scop terapeutic, de la salcie se recolteaza scoarta de pe ramurile tinere, de doi-trei ani. Coaja de salcie contine o substanta numita salicozida, care se descompune in organism, rezultand acidul salicilic, adica aspirina naturala. Pe langa aceasta substanta, coaja mai contine amidon, proteine, lipide, tanin, celuloza, substante minerale, vitamine.
De mii de ani, salcia este folosita pentru alungarea durerilor de tot felul. Are efecte tonice, antiseptice si antiinflamatoare, sedative, astringente si antireumatismale.
C
