chipă. Simon Rutz (dreapta) are mare încredere în Daniel Ghiţă şi antrenorul acestuia, Anil Dubar (stânga) Succese. Daniel Ghiţă şi managerul său, Gabi Cazan, au avut multe motive de a sărbători şi de a purta cu mândrie tricolorulMarea mutare a lui Daniel Ghiţă în SUA, unde urma să se antreneze alături de Alistair Overeem, a fost una de foarte scurtă durată. Patronul "It's Show Time", Simon Rutz, a dorit neapărat să-l aibă în continuare în Olanda pe român, care de altfel este chiar campionul promoţiei. Condiţiile nu tocmai bune de care avea parte în SUA, dar şi programul foarte încărcat pe care îl va avea în următoarea perioadă l-au convins în cele din urmă pe român că mutarea nu ar fi deloc oportună. Managerul lui Daniel Ghiţă, Gabriel Cazan, a detaliat pentru www.cancan.ro ritmul alert în care se va lupta campionul mondial, în condiţiile în care circuitul K1 revine în prim-plan. "Daniel urmează să aibă două lupte importante în luna mai. Este vorba de un meci cu Sebastian van Thielen, chiar în Belgia, dar şi de revenirea circuitului K1 cu o gală la Madrid. În iunie Daniel îşi apără titlul de campion mondial într-o gală ?It's Show Time? la Bruxelles. Apoi, în iulie şi august urmează pregătirile pentru a doua parte a sezonului, una foarte importantă. În septembrie este o gală ?It's Show Time?, iar din octombrie se revine în Asia. În octombrie va avea loc Final Elimination, iar în decembrie este marea finală K1", a spus Cazan.
chipă. Simon Rutz (dreapta) are mare încredere în Daniel Ghiţă şi antrenorul acestuia, Anil Dubar (stânga) Succese. Daniel Ghiţă şi managerul său, Gabi Cazan, au avut multe motive de a sărbători şi de a purta cu mândrie tricolorulMarea mutare a lui Daniel Ghiţă în SUA, unde urma să se antreneze alături de Alistair Overeem, a fost una de foarte scurtă durată. Patronul "It's Show Time", Simon Rutz, a dorit neapărat să-l aibă în continuare în