• Rusii isi cauta eroii intr-un sat din comuna Baltati, zona fiind linie de front in timpul ultimului razboi mondial • Vecinii de peste Prut au descoperit o harta a armatei ruse cu indicatiile unei gropi comune, in care au fost adunati soldatii sovietici cazuti pe campul de lupta • Razboiul a trecut, munitia a ramas. Valea Oilor este, mai nou, denumita Valea Bombelor, jumatate din sat fiind ridicat pe un teren presarat cu obuze
Sute sau chiar mii de soldati sovietici care au luptat in Al Doilea Razboi Mondial ar putea avea osemintele presarate in dealurile pe care acum sunt ridicate casele satenilor din comuna Baltati. O adresa oficiala din partea Ambasadei Federatiei Ruse, ajunsa in urma cu cateva zile la primaria acestei comune, instiinteaza autoritatile locale ca in zona Valea Oilor s-ar afla o groapa comuna, in care au fost puse trupurile ostasilor rusi omorati in marea batalie finalizata in 1944. Reprezentantii rusi vin in sustinerea documentului cu o dovada din arhiva lor, mai exact o harta realizata de comandamentul trupelor rusesti, datata 22 august 1944, din care reiese ca in localitatea Valea Oilor, din comuna Baltati se afla un mormant comun al ostasilor rusi. "Ni s-a trimis o harta cu o schema prin care am putea sa identificam cam unde e localizata aceasta groapa comuna. Harta contine si scris chirilic. Noi am luat legatura cu cateva persoane mai in varsta prin care sa putem identifica aceasta groapa comuna, dar deocamdata nu am reusit sa o localizam. Unii localnici spun ca ar fi si un tanc ingropat prin vaile astea", a declarat Dumitru Frumoasa, viceprimarul comunei.
Povestile batranilor sustin ipoteza unei gropi comune
Cei mai batrani localnici din comuna Baltati, desi erau la varsta adolescentei cand batalia a ajuns in coasta Iasului, isi amintesc multe detalii. "Nu am fost pe front, ca eram copil, dar razboiul