Conceptul de "insulă subacvatică" sau "insulă de salcâmi" poate să pară utopic. Dar de la teorie s-a trecut imediat la fapte, în judeţul Mureş, mai precis în zona lacurilor de la Iernut. Toată treaba au făcut-o oamenii de la Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii "Grupul Milvus". M-am întâlnit, zilele trecute, cu şeful proiectului, Attila Nagy, pentru a-mi descrie "insula" de 70 de metri pătraţi din "heleşteul - 1". Aici sunt mai multe lacuri create de om încă din anii '70, cu o suprafaţă totală de peste 200 de hectare, cu scop de piscicultură, dar şi pentru irigaţii. Suntem aproape de malul Mureşului, iar în plan secund avem silueta cenuşie a termocentralei de la Iernut. Proiectul insulei subacvatice, care în fapt e o îngrengătură din metal, montată pe fundul lacului, s-a făcut pentru salvarea celei mai mari colonii de stârci de noapte din Transilvania. Păsări care vin la noi în aprilie şi pleacă în octombrie. Foarte interesant este comportamentul lor, pe care l-am putea defini conservator. Ele se întorc în fiecare an la acelaşi cuib, pe care îl repară, după stricăciunile iernii. Cuiburile acestea de la Iernut erau printre sălciile care creşteau în mijlocul unuia din lacurile de aici. Numai că omul a intervenit brutal asupra naturii. Piscicultura are întâietate. S-a ajuns în situaţia în care nivelul apei în heleşteul -1 crescuse atât de mult, cu câţiva ani în urmă, încât sălciile au fost distruse. Lacul e suficient de mare încât, pe vreme rea, valurile puternice eliminau orice urmă de vegetaţie din mijlocul apei. N-au mai fost sălciile, au dispărut şi cuiburile. Stârcile de noapte nu mai aveau unde să se întoarcă. O situaţie de criză!

Model occidental

Modelul insulei subacvatice a fost aplicat şi în alte ţări - SUA şi Franţa - tot pentru stârcile de noapte, îmi explică Attila Nagy. Costă mai puţin, ce-i drept, dar nu durează mult. E o const