Recunoaşterea faptei, lipsa antecedentelor penale şi titulatura de „băiat bun” din partea vecinilor sunt principalele motive pentru care Ionuţ Tănăsoaia, agresorul lui Chauncey Hardy, a primit din partea Tribunalului Giurgiu numai cinci ani de închisoare.
Conform site-ului hotnews.ro, judecătorul Achim Istrătescu din cadrul Tribunalului Giurgiu a susţinut că Ionuţ Tănăsoaia (25 de ani) a beneficiat de reducerea cu o treime a pedepsei deoarece şi-a recunoscut fapta.
În decizia instanţei au cântărit şi spusele vecinilor care l-au caracterizat pe tânăr drept o persoană liniştită şi respectuoasă, faptul că tânărul nu are cazier dar şi vârsta, lipsa unui loc de muncă şi faptul că are un copil minor.
Ionuţ Tănăsoaia a fost condamnat pe 22 februarie la 5 ani de închisoare, procurorii făcând recurs la sentinţa dată de Tribunalul Giurgiu.
Rudele sportivului acuză autorităţile din România
Familia lui Chauncey Hardy s-a declarat şocată de decizia luată în România, considerând că aceasta este una mult prea mică.
Mama sportivului, Ola Hardy, a declarat pentru publicaţia electronică a ziarului Hartford Courant din Statele Unite ale Americii că nu are încredere în justiţia română şi că a angajat mai mulţi avocaţi care au demarat împreună cu FBI-ul o anchetă paralelă.
Aceasta susţine că avocaţii au dovezi prin care pot demonstra faptul că fiul său a fost ucis din rasism. În plus, Ola Hardy este nemulţumită de faptul că nici până acum nu a primit rezultatele autopsiei.