Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: "Boc ne-a ipotecat casa, le-a spus părinţilor noştri să nu mai meargă la spital, că nu mai sunt bani. A venit apoi Ungureanu şi a început să fure din casă"

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 aprilie 2012 ·

UPDATE 16:44 - Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la mitingul USL de la Romexpo, că preşedintele României nu trebuie să mai "joace la zaruri, după bunul plac, Constituţia" şi să nu mai fie "şef", ci reprezentantul tuturor, un mediator şi un garant al respectării legii.

"Nu mai vrem un preşedinte jucător care joacă la zaruri, după bunul său plac, Constituţia (..). Preşedintele României este, în conformitate cu Constituţia, reprezentant, şi nu şef. Nu e şeful nimănui, este reprezentantul tuturor, ceea ce este mult mai greu. Este mediator şi garant al Constituţiei, al legii, al bunei funcţionări a instituţiilor, este garant, şi nu cenzor", a declarat Antonescu în faţa delegaţilor PSD, PNL şi PC.

El a spus că, odată ales, preşedintele României "şi-a încheiat cariera politică partizană".

"Nu mai poate fi partizan, nu mai are voie, pentru că are responsabilitatea întregului, a proiectelor de durată. Ţara trebuie condusă de premier, sub cenzura Parlamentului şi românii trebuie să ştie că primul-ministru conduce legitim, sprijinit de o majoritate, în baza unui program. Niciodată, dacă eu voi fi preşedinte şi Victor Ponta sau altcineva premier, nu vom da naştere la confuzii şi la scenele penibile care au făcut ca astăzi în România să nu mai ştii cine conduce şi cine răspunde de această ţară", a mai declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL a vorbit şi despre necesitatea unui Parlament credibil, care este "baza, miezul, altarul regimului democratic într-o ţară".

Crin Antonescu a spus că alianţa cu Victor Ponta este aceea a unor "camarazi de arme, oameni aflaţi într-un război pe care nu ei l-au pornit, dar va trebui să-l câştige, în pace".

"Dacă suntem o armată, trebuie să fim o armată de eliberare, şi nu una de ocupaţie (...) Avem conştiinţa faptului că aşa nu se mai poate, de data asta nu ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat înarmat cu un cuţit încearcă să intre în biroul premierului belgian demisionar Alexander De Croo, absent, după ce ameninţă militari care-l imobilizează

News.ro acum 20 minute
Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost arestat luni după ce a încercat să pătrundă în birourile premierului demisionar belgian Alexander De Croo, care nu se afla la Cancelaria la momentul incidentului, la Bruxelles, iar o anchetă a fost deschisă în ve

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 18 minute
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 38 minute
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Israelienii de la Elbit Systems vor furniza României o soluţie avansată de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS). Compania a obţinut în România un contract de 60 de milioane de dolari

News.ro acum o ora
Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmann

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum o ora
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum o ora
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 3 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Nadia Comăneci, apariție strălucitoare la gala decernării Globurilor de Aur (VIDEO)

Ziua Constanta acum 38 minute
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci a participat seara trecută la festivitatea prilejuită de decernarea Globurilor de Aur. Pentru acest eveniment, Nadia Comăneci a ales să poarte o salopetă de culoare albastră. Nadia a participat la acest eveniment

Mii de oameni au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru slujba de Bobotează | VIDEO

Libertatea acum 56 minute
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători religioase creștin ortodoxe, a adus laolaltă mii de oameni. Creștinii au venit în număr mare la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a lua parte la slujba oficiată cu ocazia acestei sărbători, r

Miriam Bulgaru a acces în turul doi al calificărilor la Australian Open

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru a acces, luni, în turul doi al calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bulgaru, 26 de ani, locul 213 WTA, a trecut în primul tur de italianca Giorgia Pedone, scor 6-2, 6-3. Meciul a durat o o

Vremea

București
acum

lun.

0°/8°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°