E o nouă apariţie pe sticlă, dar în trecut a mai lucrat în televiziune. Doar că atunci dansa, iar acum prezintă jurnalele din Sport la postul tv DIGI 24.
Olivia Păunescu a făcut parte din trupa de balet a emisiunii "Surprize, Surprize", vreme de şase ani.
Când s-a angajat, avea 16 ani. Acum, la cei 26, spune că nu s-ar mai întoarce la acest job, căci o tentează mai mult munca de jurnalist.
"Dansul a rămas o pasiune", spune bruneta.
Cum ai ajuns să prezinţi jurnalele sportive la DIGI 24?
Din întâmplare. Eram reporter de cinci ani la Ştirile PRO TV, iar în vara anului trecut am primit o propunere din partea celor de la DIGI 24.
Iniţial ar fi trebuit să prezint ştiri generale, dar după ce am dat probe, cei din conducere au considerat că imaginea mea se potriveşte cel mai bine la pupitrul ştirilor sportive.
Îi place să facă sport, mai ales să schieze
Ai trac în direct?
Am şi cred că voi avea mult timp de acum încolo. Din faţa televizorului pare uşor, dar când eşti în direct ţi se taie respiraţia, la propriu.
Eu, înainte să intru în direct, mi-am format un ritual: trag adânc aer în piept, de câteva ori, ca să mă relaxez.
Dar care a fost prima ta experienţă în tv?
La 16 ani, împreună cu sora mea, abia semnasem un contract cu casa de discuri Roton.
Se dorea la vremea aceea o trupă de fete, două cupluri de surori. Am auzit, tot atunci, de un casting la "Surprize, Surprize".
Deşi nu eram dansatoare, ne-am gândit să încercăm şi aşa am ajuns să facem parte din baletul emisiunii.
Am stat acolo trei ani, şase sezoane, timp în care am fost dansatoare şi apoi asistentă.
Cu primii bani câştigaţi ce ai făcut?
Primul meu salariu a fost de 500 de lei. Nu aveam ce face atunci cu banii, eram în primii ani de liceu, aşa că atât eu, cât şi sora mea dădeam banii părinţilor.