Aştept cu înfrigurare congresul PNL pentru a-l vedea pe Sorin Frunzăverde ţinându-se de mână cu Crin Antonescu, cu sfiala pe care o regăseşti la o adolescentă aflată la prima întâlnire.
Va fi imaginea ce va încununa eforturile preşedintelui PNL de a transforma un partid de dreapta într-unul de orice culoare, numai la putere să ajungă. A făcut eforturi îndelungate, marcate de şovăieli doctrinare, singurele sale dispute reale cu Victor Ponta vizând nominalizarea candidaţilor la primării şi Consilii Judeţene.
De altfel, era previzibil acest parcurs al PNL după schimbarea lui Călin Popescu-Tăriceanu din fruntea partidului, demers susţinut şi de mulţi din cei care contestă acum metodele de conducere ale lui Crin Antonescu. O mare parte a liderilor liberali a crezut că viitorul partidului stă în capacitatea lui Crin Antonescu de a lua voturi din zona de centru, considerându-l un candidat la preşedinţie mult mai apetisant decât Călin Popescu-Tăriceanu. Mai mult, fostul prim-ministru nu se dovedise o persoană comodă pentru interesele lor economice şi politice. Şi au acţionat în consecinţă. Nu mai are decât o importanţă statistică rezultatul alegerilor din 2009 (în care Crin Antonescu a obţinut 20,2 la sută din voturile primului tur al prezidenţialelor, iar PNL, condus de Tăriceanu, în alegerile parlamentare obţinuse 19,9 la sută la Camera Deputaţilor şi 20,4 la sută la Senat, după redistribuire) mult mai interesant fiind modul în care acesta şi-a consolidat puterea în partid.
Negând ajutorul esenţial dat de Dinu Patriciu pentru alegerea sa, Crin Antonescu a dat semnalul unei campanii de "epurare" în care toţi cei care-l ajutaseră au fost eliminaţi. După Dinu Patriciu au urmat Ludovic Orban, Radu Stroe, Varujan Vosganian, Vlad Moisescu, Teodor Meleşcanu. Marginalizaţi sau excluşi. Intrat sub aripa protectoare a lui Dan Voiculescu, liderul
