Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor şi-a întărit postul de portar prin cooptarea în lot a goalkeeperului Sorin Andrei Popescu. În vârstă de 27 de ani, acesta provine de la Sportul Studenţesc, dar este născut în Horezu, judeţul Vâlcea.
Sorin Andrei Popescu a semnat un contract cu FC Bihor valabil până la sfârşitul actualei ediţii de campionat, cu drept de prelungire pe încă 3 ani, el urmând să-i ofere o concurenţă serioasă lui Călin Fildan, titularul din primele jocuri ale returului de campionat.
Andrei Popescu a promovat cu Sportul Studenţesc în prima ligă şi a apărat în prima divizie a ţării, debutul pe prima scenă fotbalistică a ţării consemnându-l pe 1 august 2010, într-un meci susţinut în deplasare cu Dinamo şi pierdut de studenţi cu 5-3.
Portarul vâlcean are o înălţime de 1,82 m şi o greutate de 75 kg. El a fost internaţional de juniori şi tineret, rezerva sa la lotul naţional fiind Ciprian Tătăruşanu.