Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştinii au prăznuit sâmbăta lui Lazăr, prietenul lui Hristos

Publicat in Alba24, sâmbătă 7 aprilie 2012 ·

În sâmbăta dinaintea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), creștinii ortodocși prăznuiesc învierea lui Lazăr. Odată cu aceasta, Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea morților.

Lazăr era un evreu, fariseu ca și Simon, tatăl său. În viața pământească, Hristos a trecut de multe ori pe la casa acestuia, unde Lazăr locuia împreună cu cele două surori ale sale, Marta și Maria. În timp, între Hristos și cei 3 copii ai lui Simon se leagă o prietenie. Sf. Ioan, „apostolul iubirii” este cel care prezintă această minune în capitolul 11 al evangheliei sale.

Cu puțin timp înainte de Patimi, Lazăr se îmbolnăvește, iar surorile Îl anunță pe Hristos de acest lucru. Iisus nu pleacă imediat la casa prietenului său și, după două zile, le spune ucenicilor: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc”. Ajungând în Betania, Domnul este întâmpinat de Marta, care îi impută ușor acestuia moartea fratelui: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”, la care Iisus îi răspunde scurt că Lazăr va învia.

Întâlnindu-se și cu Maria, Iisus merge la mormântul lui Lazăr. În relatarea Sf. Ioan, urmează acum cel mai scurt verset din Sfânta Scriptură: „Și a lăcrimat Iisus”, prilej pentru iudei să remarce dragostea lui Hristos pentru Lazăr. După o rugăciune adresată lui Dumnezeu, Hristos îl cheamă pe prietenul Său: „Lazăre, vino afară!”, după care acesta iese, înfășurat fiind cu fâșiile de pânză (cum era obiceiul la evrei). După această minune, foarte mulți din cei ce-l vedeau pe Lazăr deveneau ucenici ai lui Hristos. Ca urmare, Lazăr este nevoit să plece în Insula Cipru, unde mai trăiește încă 30 de ani.

Detaliul care diferențiază această minune de celelalte învieri săvârșite de Iisus este momentul în care plânge. Prin acest afect, Iisus a demonstrat că este Dumnezeu adevărat, dar și om adevărat. Părerile exegeților referitoare la acest verset sunt

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 7 minute
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum o ora
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 5 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°