În sâmbăta dinaintea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), creștinii ortodocși prăznuiesc învierea lui Lazăr. Odată cu aceasta, Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea morților.

Lazăr era un evreu, fariseu ca și Simon, tatăl său. În viața pământească, Hristos a trecut de multe ori pe la casa acestuia, unde Lazăr locuia împreună cu cele două surori ale sale, Marta și Maria. În timp, între Hristos și cei 3 copii ai lui Simon se leagă o prietenie. Sf. Ioan, „apostolul iubirii” este cel care prezintă această minune în capitolul 11 al evangheliei sale.

Cu puțin timp înainte de Patimi, Lazăr se îmbolnăvește, iar surorile Îl anunță pe Hristos de acest lucru. Iisus nu pleacă imediat la casa prietenului său și, după două zile, le spune ucenicilor: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc”. Ajungând în Betania, Domnul este întâmpinat de Marta, care îi impută ușor acestuia moartea fratelui: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”, la care Iisus îi răspunde scurt că Lazăr va învia.

Întâlnindu-se și cu Maria, Iisus merge la mormântul lui Lazăr. În relatarea Sf. Ioan, urmează acum cel mai scurt verset din Sfânta Scriptură: „Și a lăcrimat Iisus”, prilej pentru iudei să remarce dragostea lui Hristos pentru Lazăr. După o rugăciune adresată lui Dumnezeu, Hristos îl cheamă pe prietenul Său: „Lazăre, vino afară!”, după care acesta iese, înfășurat fiind cu fâșiile de pânză (cum era obiceiul la evrei). După această minune, foarte mulți din cei ce-l vedeau pe Lazăr deveneau ucenici ai lui Hristos. Ca urmare, Lazăr este nevoit să plece în Insula Cipru, unde mai trăiește încă 30 de ani.

Detaliul care diferențiază această minune de celelalte învieri săvârșite de Iisus este momentul în care plânge. Prin acest afect, Iisus a demonstrat că este Dumnezeu adevărat, dar și om adevărat. Părerile exegeților referitoare la acest verset sunt