Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că Guvernul va încerca să dea tuturor bugetarilor ceea ce le-a fost luat în urma tăierilor salariale din iulie 2010, spunând însă că aceasta nu este o promisiune, pentru că el nu face promisiuni, ci o "speranţă".
"O să încercăm să dăm tuturor ceea ce le-a fost luat. Nu e o promisiune, este o speranţă. Promisiuni eu nu fac. Eu nu am miză electrorală", a declarat premierul, răspunzând întrebării unui jurnalist.
El a făcut această declaraţie la ieşirea din muzeul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, unde a stat timp de aproximativ 30 de minute, presa neavând acces. De la muzeu, premierul a mers pe jos până la librăria Universităţii, unde, de asemenea, jurnaliştii nu au avut acces.
Premierul Mihai Răvan Ungureanu a participat, sâmbătă, la festivitatea de premiere a Olimpiadei Naţionale de Istorie, care s-a desfăşurat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus, într-un interviu acordat jurnalistului David Frost pentru postul TV Al Jazeera English, că speră ca, undeva până în vară, să aducă "puţin zâmbet" pe feţele românilor prin ridicarea salariilor din sectorul bugetar la nivelul anterior, arătând că acesta este unul dintre pariurile Guvernului pe care încearcă să îl câştige.
"Avem o situaţie mai bună în termeni macroeconomici, sperăm să aducem salariile din sectorul bugetar la nivelul pe care îl aveau cu ceva ani în urmă. Acesta este unul dintre pariurile Cabinetului meu şi încercăm să-l câştigăm. Este în egală măsură o prioritate, iar una dintre priorităţi este să aducem «puţin zâmbet» pe feţele românilor. Nu este doar un semn de normalitate să manifeşti compasiune când este vorba de măsuri de austeritate şi consecinţele lor în plan social, dar este şi un semn bun pentru politicile economice pe care le avem în faţă. P