Am asistat, intr-o forma noua, la unul din momentele festive, cum au mai fost si altele, cand mii de oameni erau adusi val-vartej din toata tara spre Capitala, ca sa-l ovationeze pe Geoana si sa-l propuna pe el presedinte la Cotroceni, concomitent cu alegerea improvizata a fostului viitor premier Iohannis.

De randul acesta, avem parte de un spectacol cu aspecte tragi-comice. Partea tragica este ca socialistii se aduna laolalta cu dreapta aliata, iar liberalii se inghesuie langa stanga prietena.

Partea comica o presteaza pecistul Praslea de la Felix-party, plus independentul Oprescu, gata sa se infiga la placinte inainte, macar atat, cat sa nu ajunga la razboi inapoi, din motive de prea multa independenta.

Ascultand cu atentie discursurile rostite pana acum, n-am auzit nici macar un singur cuvant nou fata de tot ceea ce aceleasi persoane spusesera deja in repetate randuri la televizor in direct, fara congrese, fara adunari, fara sala Expo, fara cheltuieli si fara aplauze prelungite.

Se vede de la o posta ca scopul congresului este sa demonstreze lumii ca succesul este garantat conform faimosului principiu al lui Lenin "cine nu-i cu noi, acela e contra noastra", aplicat cu succes de pesedisti, liberali, pecisti si folosit ca ingredient, in loc de branza, chiar si in placintele lui Oprescu, cele care te trag inapoi, cand e vorba de razboi.

Facem congrese, ca sa ne aflam in treaba

Pe de alta parte, un simtamant lautric imi sopteste ca romanii simt asemenea lehamite cand aud de congrese, aplauze, urale si ovatii, incat ma mira ca organizatorii noii campanii electorale a Opozitiei n-au tras invataminte nici din experienta Geoana, nici din divertismentul Iliescu (atunci cand a pierdut partida), nici din peripetia Ceausescu, ramasa pana azi in coada de peste.

Nu sunt Mafalda, nu pot prezice n