Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, în baston

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 7 aprilie 2012 ·

Din statisticile existente la nivel mondial rezultă că în următorii 30 de ani numărul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani va fi de patru ori mai mare decât în prezent, iar persoanele de peste 60 de ani vor depăşi numeric copiii sub 14 ani. În anul 2060 se preconizează că în România persoanele de peste 60 de ani vor reprezenta 41% din totalul populaţiei.

Începând din 1950, în fiecare an, pe data de 7 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii, pe o temă care evidenţiază un domeniu prioritar pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În acest an, Ziua Mondială a Sănătăţii are ca temă sănătatea şi îmbătrânirea, iar sloganul ales de minister este „O stare bună de sănătate adaugă viaţă anilor - vârstnici sănătoşi, activi şi fericiţi!“. Aniversarea coincide şi cu marcarea anului 2012 ca Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii (AEIA) sub auspiciile Comisiei Europene (UE), iar Ministerul Sănătăţii (MS) a demarat campanii „pentru a ajuta la protejarea şi îmbunătăţirea stării de sănătate odată cu îmbătrânirea, a acţiona în scopul creării unei societăţi care apreciază şi recunoaşte vârstnicii ca fiind resurse valoroase şi susţinerea participării lor depline în societate“, după cum se arată într-un comunicat postat pe site-ul ministerului.

Mesajele-cheie ale campaniei MS au fost: vârstnicii reprezintă membrii valoroşi ai societăţii; comunităţile care acordă aprecierea cuvenită vârstnicilor şi încurajează participarea lor activă la viaţa socială sunt mai bine pregătite pentru încercările viitorului; sistemele de sănătate şi sociale trebuie adaptate nevoilor unei populaţii vârstnice în continuă creştere; prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos pe tot parcursul întregii vieţi puteţi avea o bătrâneţe activă, sănătoasă şi fericită.

Prin intermediul acestei campanii s-a dorit şi transmiterea către populaţie a zece rec

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 48 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°