Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luceafărul s-a impus cu 1-0 la Râmnicu Vâlcea

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 7 aprilie 2012 ·

La capătul unui joc bun, controlat şi dominat de bihoreni, formaţia Luceafărul Felix a reuşit să se impună şi să obţină o victorie foarte importantă, sâmbătă, în etapa a XX-a a Ligii a II-a, Seria a II-a la fotbal.

Jucătorii bihoreni au evoluat la Râmnicu Vâlcea, în faţa echipei locale, CSM, care venea după o victorie repurtată miercuri la Baia Mare, pe terenul grupării FC Maramureş.

Partida a fost abordată foarte bine de elevii antrenorului Leo Grozavu, care în prima repriză au controlat jocul, ratând o ocazie mare în minutul 35, prin Mihuţ, care, singur din 10 metri cu portarul Tufişi, nu a reuşit să-l învingă pe acesta În minutul 43 Luceafărul a reuşit să înscrie totuşi prin Roşu, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

După pauză atacurile oaspeţilor s-au intensificat şi în minutul 48, Codoban a reluat din marginea careului mic, dar portarul vâlcenilor, Tufişi a scos din nou, senzaţional.

Peste 9 minute însă, a venit şi golul. Căpitanul echipei Luceafărul, Zeno Bundea, a executat o lovitură liberară de la 20 metri, Tufişi a respins în faţă, iar Roşu a profitat şi a împins mingea cu capul în plasă.

Apoi, tot bihorenii au atacat mai mult, astfel că, în minutul 70 Tufişi a gafat şi i-a pus mingea pe tavă lui Moldovan, dar portarul vâlcean şi-a răscumpărat apoi greşeala, blocându-l pe atacantul oaspeţilor. Cinci minute mai târziu, în minutul 75, T. Moldovan a umilit doi fundaşi vâlceni, a lobat peste Tufişi, dar mingea s-a scurs pe lângă poartă.

Până la final nu s-a mai înscris, dar nici nu s-au mai consemnat ocazii periculoase. Astfel elevii antrenorului Grozavu au reuşit să-şi adjudece toate cele trei puncte puse în joc, îndeplinindu-şi pe deplin obiectivul propus.

În partida din Zăvoi, la care au asistat circa 500 de spectatori, pentru Luceafărul Felix au evoluat: Samoilă - Mihuţ, Pocian, Achim, Lupuţ - Mureşan, Bundea -

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum o ora
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Ministerul Energiei: 2025, anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele prin PNRR / Burduja: România, în faţa unui an decisiv pentru sectorul energetic

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei anunţă, luni, că 2025 este anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, ministrul energiei, Sebastian Burduj

Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului din Belgia

HotNews acum 48 minute
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, inform

Călători români, atenție! Perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturile Manchester şi Liverpool

Ziua Constanta acum 17 minute
Atenţionare de călătorie- Perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturile Manchester şi Liverpool Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit a

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 2 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Dobrogea, între căldură neobișnuită și ger. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 2 ore
Vremea în Dobrogea în intervalul 6 – 19 ianuarie 2025 Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire și în această regiune,

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum 2 ore
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Israelienii de la Elbit Systems vor furniza României o soluţie avansată de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS). Compania a obţinut în România un contract de 60 de milioane de dolari

News.ro acum 3 ore
Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmann

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 5 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°