În aceste zile se împlinesc 100 de ani de la prima şi ultima călătorie a Titanicului. Timp de o săptămână, „Adevărul“ vă va prezenta detaliile tragediei care a marcat ultimul secol.
„Dacă cineva m-ar pune să-mi povestesc experienţa de 40 de ani pe mare aş spune că a fost neinteresantă. Bineinţeles, au fost furtuni, ceaţă şi ninsori, dar în toată cariera mea nu am avut niciun incident demn de menţionat. Niciodată nu am văzut o epavă şi nu mi s-au scufundat bărcile. Vedeţi, nu sunt un material bun de presă". Aceasta era declaraţia căpitanului de vas Edward John Smith, cel care urma să conducă Titanicul în călătoria sa spre New York.
Din păcate însă, Smith a devenit „material de presă" pe 15 aprilie 1912, când, sub comanda lui, Titanicul s-a scufundat, provocând moartea a 1.514 pasageri şi membri ai echipajului. Plecarea Titanicului din orăşelul britanic Southampton spre America a fost o ştire scurtă în „New York Times". Cinci zile mai târziu, cotidianul umplea pagină după pagină cu detaliile dezastrului.
50.000 de dolari pentru un bilet la clasa I
La începutul secolului, lupta pentru supremaţia transportului peste ocean se dădea între companiile White Star Line şi Cunard. Prima discuţie despre construirea unor vapoare mai mari ca cele ale firmei Cunard au început în 1907. Şantierul naval „Harland and Wolff" a fost ales pentru a construit trei vapoare transatlantice de mari dimensiuni: RMS Olympic, RMS Titanic şi RMS Britannic. Acestea deveneau cele mai mari ambarcaţiuni din lume, Bruce Ismay - patronul White Line Star - preferând dimensiunea pură în locul unui motor mai performant şi mai rapid.
Olympic şi Titanic au fost construite practic în paralel, într-un şantier naval din Belfast, refăcut pentru a putea să găzduiască cele două nave uriaşe. Olympic a fost prima care a fost coborâtă de pe schele, pe 16 decembrie 19
