Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapidul îşi face planuri de titlu

Publicat in Adevarul, duminică 8 aprilie 2012 · ·

Victoria cu CFR Cluj a impresionat pe toată lumea. „Parcă a jucat Barcelona cu o echipă de Divizia B", a comentat Gigi Becali succesul impresionant al Rapidului. George Copos a fost în al nouălea cer.

„Ăsta e farmecul Rapidului, ne bate acasă Ceahlăul, o echipă care e în afara geografiei, şi câştigăm cu 5-0 pe terenul lui CFR Cluj. În condiţiile în care am avut şi un penalty neacordat şi un gol valabil. Am fost furaţi şi tot am bătut!", a comentat patronul rapidist. „În acest an, ne dorim cel puţin un trofeu, Cupa României sau unul din primele trei locuri în campionat, ceea ce ar însemna tot un trofeu", a mai spus Copos.

Meciurile grele sunt acasă

„Aş fi ipocrit să spun că nu a fost un meci perfect din partea noastră. Totuşi, nu am obţinut decât trei puncte şi atâta tot. Nu vreau să vorbesc acum de campionat, noi suntem încă departe", a afirmat Lucescu junior. Rapidiştii nu au renunţat însă la câştigarea titlului.

Spre deosebire de CFR Cluj sau Steaua, giuleştenii sunt avantajaţi şi de program. În sensul în care echipele greu de bătut, gen Steaua, Oţelul sau Pandurii vor juca pe Giuleşti, în vreme ce „feroviarii" au deplasări mai uşoare, la Mioveni sau Sportul.

Calculul rapidiştilor este să obţină minimum 23 de puncte din cele 27 rămase în joc. Profitând apoi de pasul greşit al echipelor din faţă, rapidiştii îşi pot trece în cont al patrulea titlu de campioană.

Ciprian deac, aplaudat de clujeni

Ciprian Deac e conştient că echipa sa are şanse la titlu. „Trebuie să o luăm meci cu meci şi să vedem la final unde suntem", a afirmat cel care a marcat ultimul gol în meciul cu CFR Cluj, fosta sa echipă.

„CFR mi-a dat totul, aici am învăţat să câştig trofee şi aici am câştigat o pâine, dar mă bucur că am cîştigat acest meci foarte important. Ne-a ieşit tot, toate schemele de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România în această dimineață!

Ziua Constanta acum 16 minute
În dimineața zilei de 13 aprilie 2025, la ora 07:21:22 (ora locală a României), un cutremur de mică magnitudine a fost înregistrat în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea. Cutremurul a avut o magnitudine de ml 2.2 și s-a produs la o adâncime de

Două rachete israeliene au lovit un spital din Gaza. Momentul în care pacienții au fost evacuați, filmat VIDEO

HotNews acum o ora
Două rachete israeliene au lovit duminică dimineaţă clădirea principală a Spitaluuil Baptist Arab Al-Ahli din Gaza, provocând distrugeri. Imagini de la fața locului arată momentul în care pacienții au fost evacuați pe paturi de spital mobile, potriv

SUA solicită Ucrainei controlul unei conducte cruciale care transportă gaz rusesc

News.ro acum 58 minute
Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina, folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa, potrivit unor rapoarte, într-o mişcare descrisă ca fiind un şantaj colonial, relatează The Guardian. Oficiali americani şi uc

Horoscop pentru duminică, 13 aprilie 2025. Ce ne rezervă astrele de Florii

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec În relațiile parteneriale intervin modificări in zilele acestui weekend. Probabil că îți schimbi deciziile privitoare la actiunile comune plănuite mai demult cu partenerul de viata sau, intr-o relatie profesionala apar informații noi care răs

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Floriile. Ce nu trebuie să faci în această zi sfântă

Botosani News acum 2 ore
Floriile marchează începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește după o săptămână, odată cu sărbătoarea Învierii Domnului. Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măsl

Negocieri nucleare cu Iranul în Oman: Casa Albă salută „un pas înainte”

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au salutat „un pas înainte” şi discuţii „foarte pozitive şi constructive” la finalul reuniunii rare de sâmbătă privind programul nuclear iranian, după ameninţările preşedintelui Donald Trump de a recurge la o operaţiune militară în lip

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 10 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 10 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 12 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 10 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

5°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

7°/21°
Timisoara
acum

dum.

2°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°