Phillippe Loret, un instalator francez în vârstă de 56 de ani, a aflat de la tatăl său în adolescenţă, alături de cei şase fraţi ai săi, că bunicul lor a fost Adolf Hitler, care pe când lupta în Franţa în Primul Război Mondial ar fi avut o scurtă relaţie cu o franţuzoaică, potrivit dailymail.co.uk.
Loret şi fraţii săi erau la masa de seară când tatăl lor, Jean-Marie, le-a dat vestea pe neaşteptate: "Copii, am să vă spun ceva. Bunicul vostru este Adolf Hitler". Mărturisirea a fost făcută în urmă cu 40 de ani, iar Phillippe, care are în prezent 56 de ani şi este pensionat pe caz de boală, după ce a lucrat ca instalator pentru aviaţia franceză, încă nu ştie cum să reacţioneze.
El nu a vorbit până acum în mod public despre acea discuţie cu tatăl său, neîmpărtăşind faptul că ar putea fi nepotul celebrului dictator decât prietenilor apropiaţi. Dezvăluirea făcută recent se datorează apariţiei unor noi dovezi care confirmă adevărul spuselor tatălui său.
Jean-Marie, născut pe 25 martie 1918, la Seboncourt, fost înregistrat drept fiul natural al franţuzoaicei Charlotte Lobjoie. Ruşinea de a avea un fiu nelegitim a făcut-o pe aceasta să fugă la Paris, abandonându-şi copilul, care a fost crescut de bunici şi apoi adoptat de o familie înstărită, la vârsta de opt ani. "Această adopţie a fost aranjată de o călugăriţă din localitate, sora Theodosie, care îl cunoştea pe Hitler. Se pare că a făcut demersurile la cererea lui Hitler", spune Philippe Loret.
Phillippe Loret, un instalator francez în vârstă de 56 de ani, a aflat de la tatăl său în adolescenţă, alături de cei şase fraţi ai săi, că bunicul lor a fost Adolf Hitler, care pe când lupta în Franţa în Primul Război Mondial ar fi avut o scurtă relaţie cu o franţuzoaică, potrivit dailymail.co.uk.
Loret şi fraţii săi erau la masa de seară când tatăl lor, Jean-Marie, le-a