Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara Cătălin Şerban va fi judecat în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, a decis instanţa Curţii de Apel Alba-Iulia, potrivit Mediafax.
Instanţa Curţii de Apel Alba-Iulia a verificat, sâmbătă, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara Cătălin Şerban, trimis în judecată vineri, în dosarul în care este acuzat că a cerut 60.000 de euro, din care a primit 50.000 de euro, pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a două dosare civile privind privatizarea societăţii Moldomin.
Judecătorii au decis că magistratul Cătălin Şerban va fi judecat în stare de arest preventiv, măsura fiind legală.
Primul termen de judecată în dosarul lui Cătălin Şerban va avea loc în 8 mai, la Curtea de Apel Alba-Iulia.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, vineri, pe Cătălin Nicolae Şerban, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara la data comiterii faptelor, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
În acelaşi dosar, soţia magistratului, Ramona Mihaela Şerban, notar public, va fi judecată pentru complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, iar denunţătorul lui Şerban, Iacob Chişărău, consilier judeţean în CJ Caraş-Severin şi fost director general al SC Moldomin SA Moldova Nouă, pentru complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.
Alături de aceştia vor fi judecaţi Dan Adrian Rus, reprezentant al firmei Mineco AG în România, acuzat de complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, asociere pentru săvârşirea de infracţiu