Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation, susţine că hotărârea de joi a Curţii de Apel Alba Iulia nu afectează deciziile Consiliului Local Roşia Montană privind adoptarea planurilor de urbanism, ci doar procedura de vot, iar procesul de avizare a proiectului continuă, anunţă Mediafax.
Curtea de Apel Alba Iulia a anulat irevocabil joi, în urma unei reclamaţii depusă de trei organizaţii non-guvernamentale, decizia din 2009 a Consiliului Local Roşia Montană prin care a fost validată procedura de vot privind Planul de Urbanism General (PUG) şi Planul de Urbanism Zonal (PUZ) pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană Gold Corporation, se arată într-un comunicat al Gabriel Resources, înregistrată în Canada şi listată la Toronto.
"Monitorizăm atent situaţia în România şi, odată ce vor fi disponibile mai multe detalii, vom face anunţurile potrivite. Pentru moment, procesul de avizare pentru proiect continuă", a declarat în comunicat Jonathan Henry, preşedinte şi director general al Gabriel Resources.
Deciziile de adoptare a planurilor de urbanism, luate în 2002, nu sunt afectate de hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, se spune în comunicat.
"Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu se aplică în privinţa deciziilor din 2002 ale Consiliului Local Roşia Montană de a adopta documentaţia PUG şi PUZ, despre care ştim că sunt încă valide şi legale (...) Compania confirmă că toate procedurile existente de avizare, care sunt foarte avansate, vor continua în acord cu prevederile legale. În plus, noul proiect de documentaţie de urbanism pentru proiect este într-un stagiu avansat (...) şi va rezulta în emiterea unui noi PUZ. Comunităţile locale afectate de proiect au iniţiat de asemenea procedurile pentru un nou PUG", se arată în comunicat.
În plus, compania a arătat, potrivit Bloomberg, că decizia de joi a Curţii nu af