Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum devin necuvântătoarele terapeuţii noştri personali

Publicat in Adevarul, duminică 8 aprilie 2012 ·

Omul este programat genetic să caute semne de afecţiune şi de loialitate, iar animalele de companie - să le ofere. Până aici, pare parteneriatul perfect. Totuşi, în lipsa unor măsuri simple, pot apărea o serie de probleme de sănătate.

Cine nu-şi doreşte o relaţie în care nu trebuie să te cenzurezi, poţi oferi toată dragostea de care eşti capabil şi o capeţi înapoi la intensitate mai mare, primeşti alinare atunci când ţi-e greu, ierţi şi eşti iertat imediat pentru micile greşeli, toate acestea pe viaţă?

În contextul în care astfel de relaţii există, şi chiar în număr mare, între oameni şi animalele lor de companie, aproape că nu ne mai miră faptul că 14% din participanţii la un sondaj american, realizat de GfK, ar rămâne alături de căţelul sau de pisica lor, dacă ar fi să aleagă între animal şi partener.

CIteşte şi:

Implant revoluţionar ce redă zâmbetul pe loc

2 din 3 operaţii de apendicită se fac inutil

Este ca şi cum ai adopta un copil

Adopţia unui animal nu diferă foarte mult de adopţia unui copil, în sensul că şi micului companion trebuie să-i oferi la fel de multă dragoste şi, în plus, trebuie să ai la fel de multă grijă de sănătatea lui. Asta şi pentru că, dacă nu-l duci la medic şi nu previi eventualele infecţii, există riscul să te îmbolnăvească şi pe tine.

„Un număr mare de boli se pot transmite la om de către câini şi/sau de pisici. Câinele ar fi sursa de infecţie a cel puţin 42 de boli transmisibile la om", precizează profesorul universitar Constantin Savu de la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti.

Leea, unul dintre căţeii Dianei

„Când ai un copil mic, devii «prieten» bun cu pediatrul, când ai un animal şi vrei să fie sănătos, veterinarul devine şi el un fel de membru al familiei", spune din experienţă Diana Niţulescu din Bucureşti. După cum singură declară, ea are o „familie mare, diver

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Protest al studenților, în fața Teatrului Național. Aproape 200 de studenți scandează: :Călin Georgescu, noul Antonescu!” / “Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”

G4Media acum o ora
Aproape 200 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare, scrie edupedu.ro. Poziția sa surp

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 56 minute
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum 43 minute
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum o ora
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă cu drone: „F-35 a devenit prea complex şi costisitor”

HotNews acum 58 minute
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 7 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°