Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea medicinei alternative: plantele pot avea calităţi vindecătoare sau distrugătoare

Publicat in Cancan, duminică 8 aprilie 2012 ·

Dar există şi medici sau farmacişti care au studiat medicina alopată şi apoi au studiat şi medicina "populară", îmbinând cele două ştiinţe şi obţinând vindecări aproape miraculoase. Toate aceste categorii de vindecători sunt ţintele constant preferate ale industriei farmaceutice internaţionale, care, prin campanii de presă costisitoare, încearcă să minimalizeze competenţele şi rezultatele lor spectaculoase. Metodele de denigrare a medicinei alternative nu cunosc limite şi cel mai recent exemplu este campania împotriva etnobotanicelor. Rezumăm:

✔ nişte persoane cu minte puţină şi lăcomie mare (unele cu demnităţi înalte şi bine plătite din bani publici) au introdus în România "pliculeţe cu vise", fără controale la vamă, fără avize ale Ministerului Sănătăţii, fără analize de laborator, deci în afara legii, fie ea românească sau europeană;

✔ "pliculeţele" au fost comercializate cu denumiri de condimente sau de ceaiuri aromatice etc., fără niciun fel de control, din nou!

✔ clienţii au fost atraşi de preţuri, de efectele euforice şi, mai târziu, din cauza dependenţei create;

✔ spitalele au fost luate cu asalt de tineri cu simptome de sevraj sau chiar aflaţi în agonie şi, din nou, tăcerea complice a ministerelor, comitetelor şi comisiilor create ca să vegheze sănătatea publică;

✔ în schimb, s-a găsit prilejul demonizării tuturor produselor din plante şi puţin a lipsit ca magazinele de tip Plafar să fie interzise.

Bătălia este în des­­făşu­­ra­­re, dar, dacă gândim puţin, poate este momentul să punem pe lista de lecturi tomurile pline de învăţături ale domnului Ovidiu Bojor, farmacistul-cercetător care şi-a dedicat viaţa studiului plantelor medicinale, reuşind să convingă tot mai mulţi români să preţuiască şi să aplice puterea plantelor în vindecarea trupului şi a sufletului.

Dar există şi medici sau farmacişti care au studiat

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°