Ieşit victorios din Ştefan cel Mare, antrenorul Petrolului, Gheorghe Mulţescu, s-a arătat încântat de evoluţia echipei sale şi uşor mirat de greşelile din apărarea adversarilor. „Le-am făcut bun bine“, a explicat tehnicianul
„Sunt un antrenor fericit. Mă bucur că am reuşit să schimbăm faţa echipei, am pus la punct lucruri care scârţâiau, am perfecţionat atacul. Mă bucur să văd feţe fericite. Nu comentez jocul lui Dinamo, dar le-am făcut bine, să se ocupe de Cupă. Cine seamănă vânt culege furtună, lucrurile nu au fost în regulă în iarnă! Ştiu ei la ce mă refer. Totuşi, aş vrea să le fie bine, dar pe mine mă interesează Petrolul", a declarat Mulţescu la DigiSport Special, după meciul Dinamo - Petrolul 1-3. Vedeţi AICI cronica meciului Dinamo - Petrolul „N-are rost să găsim o scuză. Fotbalul te pedepseşte în momentul în care nu reuşeşti să marchezi din trei ocazii clare la 0-0. A fost a treia înfrângere pe teren propriu, un dezastru. Toată lumea e supărată. Nu ştiu dacă îmi voi da demisia sau nu. O să discut şi eu cu conducerea, să vedem ce e de făcut în continuare. Mă mai gîndesc şi o să anunţ mâine", a declarat, sâmbătă, şi antrenorul lui Dinamo, Liviu Ciobotariu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!