După zeci de ani în care a fost abandonat, parterul clădirii unde se află Centrul Militar Judeţean Alba va intra, de săptămâna viitoare, într-un amplu proces de reabilitare. Consiliul Judeţean Alba intenţionează să redea funcţionalitatea parterului acestei clădiri, iar în acest sens a alocat suma de 1,3 miloane lei.
Lucrările vor demara de luni şi vizează anveloparea Centrului şi reamenajarea parterului, iar, potrivit vicepreşedintelui CJ Alba, Sorin Bumb, investiţia va fi terminată până la finalul acestui an. Consiliul Judeţean Alba are în proiect deschiderea la parterul clădirii a unei galerii de artă, unei cafenele-restaurant şi a unui centru de informare, iar toate acestea pentru a oferi albaiulienilor o nouă locaţie de petrecere a timpului liber în inima Cetăţii Alba Carolina.
Centrul Militar Judeţean este amplasat în apropierea Porţii a III-a Cetăţii, iar, de zeci de ani, la această clădire nu s-au mai făcut lucrări de modernizare. Faţada învechită a imobilului se află în neconcordanţă cu peisajul proaspăt reabilitat al fortificaţiei Vauban.
FOTO: Cătălin Crăciun
URL scurt: http://alba24.ro/?p=85475
După zeci de ani în care a fost abandonat, parterul clădirii unde se află Centrul Militar Judeţean Alba va intra, de săptămâna viitoare, într-un amplu proces de reabilitare. Consiliul Judeţean Alba intenţionează să redea funcţionalitatea parterului acestei clădiri, iar în acest sens a alocat suma de 1,3 miloane lei.
Lucrările vor demara de luni şi vizează anveloparea Centrului şi reamenajarea parterului, iar, potrivit vicepreşedintelui CJ Alba, Sorin Bumb, investiţia va fi terminată până la finalul acestui an. Consiliul Judeţean Alba are în proiect deschiderea la parterul clădirii a unei galerii de artă, unei cafenele-restaurant şi a unui centru de informare, iar toate acestea pentru a oferi albaiulienilor o nouă locaţie de p