„Nu deschidem oricâte magazine şi oricum. Ne uităm la anumite spaţii şi dacă reuşim să le obţinem, vom deschide, dacă nu, nu“, spune Dorin Catană, directorul general al Plafar şi Centrofarm. Cea mai recentă zonă vizată a fost Dorobanţi, unde tocmai a fost deschis cel de-al 26-lea magazin din reţeaua Plafar.
Plafar Retail, compania care operează magazinele Plafar, a investit 74.000 de euro în deschiderea celei de-a 26-a locaţii, pe strada Radu Beller nr.6.
În următoarele două luni compania va deschide încă 6 magazine, dintre care 4 în Bucureşti – „va mai fi cel puţin un magazin în zona Romană”, spun reprezentanţii Plafar Retail.
Investiţia per magazin – care are în medie puţin peste 100 mp – se ridică la 70–100.000 de euro, iar perioada necesară pentru ca un „Plafar“ să ajungă la break‑even point (momentul în care veniturile sunt egale cu cheltuielile – n.r.) este de aproximativ doi ani.
În ce măsură a fost compania afectată ce criză? Ca şi alţi retaileri, şi‑a renegociat chiriile (Plafar nu are spaţii în proprietate, deci chiria e unul dintre costurile majore) şi a renunţat la trei magazine (cel din Armonia Arad, cel din Era Shopping Center Iaşi şi cel de pe Strada Iancului din Capitală).
Ca o paranteză, Centrofarm a cumpărat, în vara lui 2006, dreptul de a comercializa produse naturiste sub numele Plafar. A urmat un rebranding curajos: după o reîmprospătare a logoului – care are în plus un măr lângă numele Plafar –, a schimbat layoutul magazinelor din temelii. „Practic am reinventat conceptul de magazin Plafar, şi în ceea ce priveşte amenajarea, dar şi gamele de produse care sunt mult mai multe“, spune Dorin Catană.
În ideea de a cosmetiza un nume cu rezonanţe comuniste, Plafar a ajuns să aibă în medie 7.000 de produse în rafturi şi zeci de game diferite – de la suplimente alimentare, cosmetice, nut