Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupa Blur se va destrăma în 2012

Publicat in Gandul, duminică 8 aprilie 2012 ·

Trupa britanică Blur se va destrăma definitiv în 2012, după un concert pe care îl va susţine în vara acestui an, pentru a marca închiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Londra, informează contactmusic.com.

Grupul britanic va urca pentru ultima oară pe scenă pe 12 august, în cadrul unui eveniment muzical de proporţii, la care vor fi prezente şi trupele New Order şi The Specials, în Hyde Park din Londra - acelaşi eveniment la care formaţia Blur şi-a făcut o revenire triumfală pe scena concertistică, în 2009, după o pauză de mai mulţi ani.

Blur va lansa în aceeaşi perioadă şi un nou single, intitulat "Under the Westway", dar solistul Damobn Albarn a infirmat speculaţiile privind realizarea unui nou album de studio ce ar putea fi lansat în acest an, declarând că doreşte să desfiinţeze trupa atunci când aceasta se află într-un moment de vârf al carierei.

"Mă voi implica şi dedica pentru acest concert 100%, aşa cum am făcut-o şi ultima dată. Iar asta va fi tot. Sper că acesta va fi adevărul: că vom pune capăt astfel istoriei trupei Blur", a declarat Albarn pentru The Guardian.

Blur, o trupă britanică de rock alternativ, a fost înfiinţată în Londra, în 1989, de solistul Damon Albarn, chitaristul Graham Coxon, basistul Alex James şi toboşarul Dave Rowntree. Grupul Blur a lansat primul lui album, "Leisure", în 1991 şi a devenit cunoscut pe plan internaţional pentru albumul "Parklife", lansat în 1994. Blur, care a experimentat mai multe stiluri muzicale de-a lungul anilor, a avut cel mai mare succes la mijlocul anilor '90, când presa britanică obişnuia să spună că este singurul rival adevărat al trupei Oasis.

După ce chitaristul Graham Coxon a părăsit trupa, Blur şi-a acordat o perioadă de pauză, între anii 2002 şi 2009, iar liderul grupului, Damon Albarn, a profitat pentru a-şi duce la capăt proiect

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 18 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 35 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°